Pasul 1 - Curs de legislație


Conducerea ecologică

Conducerea ecologică este ansamblul măsurilor comportamentale, de control sau de verificare a vehiculului, care duc la reducerea consumului de carburant, protejând astfel mediul înconjurător.

Cu alte cuvinte, conducerea ecologică este un mod de a șofa prin care se urmărește reducerea uzurii autovehiculului, scăderea  consumului de carburant și a nivelului de poluare.

Conducătorii auto își pot manifesta respectul față de mediul înconjurător prin reducerea poluării, implicit prin reducerea consumului de carburant.

Reducerea consumului de carburant

Reducerea consumului de carburant presupune în primul rând cheltuieli mai mici.

Factorii care influențează consumul de carburant:

- traficul aglomerat, se recomandă ca înaintea plecării la drum să se planifice traseulu ce urmează a fi parcurs, evitând astfel drumurile inutile și zonele cu circulație intensă;

- instalația de climatizare, mărește consumul de carburant cu aproximativ 20%;

- presiunea pneurilor, o presiune suficientă economisește combustibil și prelungește viața pneului, de accea se recomandă ca să se verifice presiunea pneurilor măcar o dată pe lună;

- viteza de deplasare, trebuie să se adapteze viteza de deplasare în funcție de condițile de drum și să se evite accelerările sau frânările bruște;

- schimbarea vitezelor, este recomandat să schimbați cât mai repede vitezele până ajungeți la treapta de viteză optimă, astfel motorul va funcționa mai eficient și va consuma mai puțin. Pentru motoarele pe benzină, schimbați într-o treaptă superioară de viteză, imediat ce este posibil, după ce motorul depășește 2000 rotații pe minut;

- staționarea cu motorul pornit, atunci când staționarea se face pe o durată mai mare, se recomandă oprirea motorului;

- supraâncărcarea autovehiculului, păstrați doar obiectele care vă sunt necesare și debarasați-vă de cele de care nu mai aveți nevoie;

- aerodinamica autovehiculului, evitați accesoriile care pot afecta aerodinamica autovehiculului, de exeplu portbagajul de pe acoperișul mașinii.

Utilizați corect echipamentul care vă permite să verificați consumul de carburant:

- indicatorul de consum.

- limitatorul de viteză.

- sistemul de navigație.

 

Limitarea emisiilor de gaze poluante

Poluarea mediului înconjurător este dată de arderea incompletă și defectuasă a combustibilului.

Apariţia fumului negru la ambele tipuri de motoare (pe benzină sau motorină) anunţă un continut redus de oxigen în motor, adică un amestec bogat, deci poluare intensă.

In cazul ambelor motoare este valabilă afirmaţia că un consum redus de carburant înseamnă un volum redus de gaze de eşapament emanate, rezultând astfel un nivel de poluare redus.

În regimuri înalte (turaţii mari) sau tranzitorii (când se accelerează), amestecul este bogat, de aceea se recomandă evitarea accelerărilor bruşte sau a circulaţiei cu viteze ridicate, preferându-se în locul acestora circularea la regimuri medii şi schimbarea timpurie a treptelor de viteză, utilizând cât mai mult treptele superioare, inclusiv în localităţi.

Cum la scară planetară efectul de seră produce un lanț întreg de dezastre, cu siguranță că statele vor încerca restricționara mașinilor poluante.

Pentru anii viitori cercetătorii recomandă mașinile electrice sau pe cele cu celule de combustie de hidrogen, care au un nivel de poluare 0.

Reducerea poluării

Măsuri practice de reducere a poluării

1. Reducerea consumului de carburant prin:

a) construirea de motoare economice, de mică cilindree;

b) scăderea coeficientului aerodinamic al caroseriilor (Cx);

c) adoptarea unui stil de conducere economic, care să evite accelerările bruşte;

d) utilizarea de pneuri cu rezistenţă scazută la înaintare;

e) dezvoltarea infrastructurii rutiere, care să permită descongestionarea traficului.

2. Utilizarea de carburanţi alternativi ecologici (biodiesel, etanol, GPL).

3. Utilizarea de dispozitive antipoluante (catalizatori, filtre de particule, etc).

4. Încurajarea transportului în comun.

5. Reciclarea tot mai accentuată a materialelor folosite la construcţia autovehiculelor.
 

În decursul ultimilor ani s-au elaborat standarde pentru reglementarea nivelurilor maxime de emisii poluante pe care le poate emite un motor cu ardere internă.

Se limitează următoarele grupe de emisii poluante: hidrocarburi, NOx, oxidul de carbon CO, particule, evaporarea combustibilului.

Valorile admisibile pentru un test EURO sunt următoarele:

Euro 1

Pentru autoturisme:
- obligatoriu din Iulie 1992 pentru modelele noi, ce urmau să fie lansate după această dată.
- obligatoriu din Iulie 1993 pentru modele aflate deja în producție in Iulie 1992.

Pentru vehicule comerciale ușoare:
- obligatoriu din Octombrie 1994 pentru modele noi.
- obligatoriu din Octombrie 1995 pentru modele aflate deja în producție in Octombrie 1995.

Ajutor identificare:
- nu exista Euro 1 inainte de anul 1991, acesta fiind anul în care a apărut oficial normativul Euro 1. Cu mașini fabricate înainte de anul 1991 și reomologate ulterior Euro 1 puteți avea surprize la RAR.
- normativele care certifică norma Euro 1 sunt: 91/441/CEE, 91/542/CEE-A, 93/59/CEE
…………………………………………………

Euro 2

Pentru autoturisme:
- obligatoriu din Ianuarie 1996 pentru modelele noi, ce urmau să fie lansate după această dată.
- obligatoriu din Ianuarie 1997 pentru modele aflate deja în producție în Ianuarie 1996.

Pentru vehicule comerciale ușoare:
- obligatoriu din Ianuarie 1998 pentru modele noi.
- obligatoriu din Ianuarie 1999 pentru modele aflate deja în producție în Ianuarie 1998.

Ajutor identificare Euro 2:
- pot exista mașini Euro 2 înca din anul 1991, acesta fiind anul în care a apărut oficial primul normativ Euro 2, care a fost ulterior amendat în 1994. Cu mașini Euro 2 fabricate în anii 1991-1993 puteți avea surprize la RAR.
- normativele care certifică norma Euro 2 sunt: 91/542/CE-B, 94/12/CEE, 96/1/CEE, 96/44/CEE, 96/69/CE, 98/77/CE.
…………………………………………………

Euro 3

Pentru autoturisme și autoutilitare sub 1305 kg:
- obligatoriu din Ianuarie 2000 pentru modelele noi, ce urmau să fie lansate după această dată.
- obligatoriu din Ianuarie 2001 pentru modele aflate deja în producție în Ianuarie 2000.

Pentru autoutilitare peste 1305 kg (doar N1):
- obligatoriu din Ianuarie 2001 pentru modele noi.
- obligatoriu din Ianuarie 2002 pentru modele de peste 1305 kg aflate deja în producție în Ianuarie 2001.

Ajutor identificare Euro 3:
- nu exista Euro 3 înainte de 1998, acesta fiind anul în care a apărut oficial primul normativ Euro 3. Cu mașini Euro 3 fabricate în anii 1998 și 1999 puteți avea surprize la RAR.
- normativele care certifică norma Euro 3 sunt: 1998/69/CE, 98/77/CE-A, 1999/96/CE, 1999/102/CE-A, 2001/1/CE-A, 2001/27/CE, 2001/100/CE-A, 2002/80/CE-A, 2003/76/CE-A
…………………………………………………

Euro 4

Pentru autoturisme și autoutilitare sub 1305 kg:
- obligatoriu din Ianuarie 2005 pentru modelele noi, ce urmau să fie lansate după această dată.
- obligatoriu din Ianuarie 2006 pentru modele aflate deja în producție în Ianuarie 2005.

Pentru autoutilitare peste 1305 kg (doar N1):
- obligatoriu din Ianuarie 2006 pentru modele aflate deja în producție în Ianuarie 2005.
- obligatoriu din Ianuarie 2007 pentru modele de peste 1305 kg aflate deja în producție în Ianuarie 2006.

Ajutor identificare Euro 4:
- nu exista Euro 4 inainte de 1998, acesta fiind anul în care a apărut oficial primul normativ Euro 4. Cu toate acestea, cu mașini Euro 4 fabricate în anii 1999-2003 puteți avea surprize la RAR.
- normativele care certifică norma Euro 4 sunt: 98/69/CE-B, 98/77/CE-B, 1999/96/CE-B, 1999/102/CE-B, 2001/1/CE-B, 2001/27/CE-B, 2001/100/CE-B, 2002/80/CE-B, 2003/76/CE-B
…………………………………………………

Euro 5

- a intrat în vigoare la 1 septembrie 2009 pentru modelele absolut noi. Modelele aflate deja în producție la această dată, au avut ca termen de aliniere la noul normativ data de 1 ianuarie 2011.
- normativele care certifica norma Euro 5 sunt: EC/715/2007 si EC/692/2008.

Euro 6

- a intrat în vigoare de la 1 septembrie 2015.

Pentru români, acest lucru se traduce și prin aplicarea timbrului de mediu pentru mașinile Euro 6.

Dacă până la 1 septembrie 2015 vehiculele Euro 6 erau scutite de la plata acestei taxe, după această dată toți proprietarii vor fi nevoiți să o achite.

Intră în contul tău!