Pasul 3 - Mediu de învățare Sancțiuni și infracțiuni Categoria Redobândire

% din tot PASUL 3 (0 din 361)
Mediu de învățare Sancțiuni și infracțiuni Categoria Redobândire
Ai parcurs 0% din Sancțiuni și infracțiuni
Întrebarea 2 din 38

Poliţistul rutier poate dispune imobilizarea unui vehicul atunci când:

A vehiculul nu a fost radiat din circulaţie, în cazurile prevăzute de lege;
B vehiculul prezintă defecţiuni tehnice la sistemul de semnalizare;
C conducătorul auto nu respectă timpii legali de conducere şi de odihnă.

Explicație (actualizată 2024)

Pentru variantele  A  și  B 

Nu se imobilizează vehiculul dacă acesta nu a fost radiat din circulație, în cazurile prevăzute de lege sau dacă acesta prezintă defecțiuni tehnice la sistemul de semnalizare, pentru aceste contravenții se reține certificatul de înmatriculare sau de înregistrare (talonul auto) ori dovada înlocuitoare a acestuia. Pentru aceste contravenții se aplică și amendă contravențională, conform articolelor din legislația rutieră actualizată la zi, ce se găsesc în această pagina, puțin mai jos.


Pentru varianta  C 

Imobilizarea unui vehicul se dispune de către polițiștii rutieri, în trafic sau de către personalul cu atribuții de control din cadrul ISCTR, în trafic și la sediul persoanei juridice, în cazul în care conducătorul auto nu respectă timpii legali de conducere și de odihnă. Pentru această contravenție se aplică, pe lângă imobilizarea vehiculului, și amendă contravențională, conform articolelor din legislația actualizată la zi, ce se găsesc în această pagina, puțin mai jos.


Răspunsul corect este: C

Găsiți aici lecție video cu Confiscarea, imobilizarea și radierea din oficiu --> Codul Rutier - Confiscarea, imobilizarea și radierea din oficiu
Găsiți aici lecție video cu Reținerea certificatului de înmatriculare sau înregistrare --> Codul Rutier - Reținerea certificatului de înmatriculare sau înregistrare

Articole de referință (legislație 2024)

OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 (Codul rutier)
Regulament = REGULAMENT de aplicare a  OUG 195/2002 (Regulamentul codului rutier)

Pentru variantele  A  și  B 

OUG - Articolul 99

(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice:
18. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu deficiențe majore, altele decât cele prevăzute la art. 101 alin. (1) pct. 11.

OUG - Articolul 102

(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice:
4. neefectuarea radierii vehiculelor din evidenta, în cazurile și termenele prevăzute de lege;

OUG - Articolul 112

(1) Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia se reţine de către poliţia rutieră în următoarele cazuri:
d) vehiculul circulă cu deficiențe majore sau periculoase la sistemele de iluminare-semnalizare sau cu alte dispozitive decât cele omologate;
r) vehiculul nu a fost radiat din circulație în cazurile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență;


Pentru varianta  C 

ORDONANȚA nr. 37 din 7 august 2007 - Articolul 96

(2) În măsura în care contravențiile referitoare la respectarea timpilor de conducere, odihnă sau pauze sunt constatate în trafic, precum și în toate celelalte situații în care conducătorul auto nu poate dovedi efectuarea pauzelor și/sau perioadelor minime de odihnă prevăzute de legislația în vigoare, suplimentar față de sancțiunea cu amenda prevăzută la alin. (1) se va aplica și sancțiunea imobilizării vehiculului până la îndeplinirea condițiilor de legalitate pentru continuarea transportului.

Te întrebi dacă avem aceleași întrebări ca la examenul oficial ??? DA, avem aceleași întrebări. Vezi în acest VIDEO -->> Da, avem întrebările de la DRPCIV

29 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2024. Toate drepturile rezervate.