Pasul 1 - Cursuri » Conduita preventivă

Ai parcurs 0% din Conduita preventivă

Capitolul VII - Conduita preventivă pe timp de noapte, ploaie sau ceață

Capitolul VII - Conduita preventivă pe timp de noapte, ploaie sau ceață

Conduita preventivă pe timp de noapte

Factorii de risc care influențează comportamentul autovehiculului aflat în mers sunt:

  • vizibilitatea redusă;
  • orbirea temporară;
  • oboseala.

Măsuri de conduită preventivă pe timp de noapte:

  • noaptea vizibilitatea este mult redusă, atunci când vei circula în localitate pe timp de noapte se vor folosi luminile de întâlnire (sau luminile de drum, doar dacă pe drum nu sunt alți participanți la trafic), se va acorda atenție sporită traficului și se va reduce viteza de deplasare în apropierea trecerilor pentru pietoni;
  • pot fi întâlnite drumuri neiluminate, iar vizibilitatea este afectată și mai mult dacă farurile nu sunt reglate corespunzător sau dacă parbrizul este murdar.
  • nu folosiți faza lungă atunci când întâlniți un șofer din sens opus, nici atunci când va aflați în spatele unei mașini, destul de aproape de aceasta pentru că îl veți orbi pe șofer prin oglinda retrovizoare. În situația în care sunteți orbit de lumina farurilor unui autovehicul care circulă din sens opus trebuie să mențineți în funcțiune luminile de întălnire și să reduceți viteza de deplasare sau dacă este cazul să opriți până la trecerea autovehicului;
  • evita să conduci atunci când ești obosit. Oboseala la volan este printre cauzele frecvente ale accidentelor rutiere și de obicei acestea se lasă cu urmări dintre cele mai grave. În cazul în care ai de parcurs o distanță mare și te simți obosit este indicat să oprești în locuri special amenajate, cum sunt refugiile și să încerci să dormi măcar 15 minute.

Conduita preventivă pe timp de ploaie

Factorii de risc care influențează comportamentul autovehiculului aflat în mers sunt:

  • vizibilitatea redusă;
  • acvaplanarea;
  • aderența scăzută;
  • spațiul de frânare crește.

Măsuri de conduită preventivă pe timp de ploaie:

  • asigurați-vă o bună vizibilitate curățând parbrizul, geamurile laterale, luneta și să vă asigurați buna funcţionare a stergătoarelor de parbriz și a sistemului de climatizare şi dezaburire;
  • foarte importantă atunci când plouă este viteza de deplasare care trebuie redusă până la 30km/h în interiorul localităților şi 50km/h în afara acestora;
  • drumurile sunt alunecoase crescând astfel distanța de frânare, este recomandat să păstrați o distanță suficientă față de vehiculul din fața dumneavoastră astfel evitându-se eventualele situații neprevăzute. Din cauza apei care ia contact cu praful de pe carosabil se formează un strat de mâzgă iar în acest caz aderența este una scăzută;
  • dacă ploaia este una torențială, vizibilitatea va fi mult îngreunată iar conducătorul autovehiculului trebuie să oprească în afara părții carosabilului.

Conduita preventivă pe timp de ceață

Factorii de risc care influențează comportamentul autovehiculului aflat în mers sunt:

  • vizibilitate redusă;
  • viteza de deplasare;
  • oboseala conducătorului auto.

Măsuri de conduită preventivă pe timp de ceață:

  • ceața poate veni în valuri, aceasta poate trece rapid de la densitatea la care nu poți vedea la 10 metri în față la o vizibilitate aparentă de 100 metri și înapoi în interval foarte scurt;
  • circulă încet și prudent. Principala cauză a accidentelor constă în neadaptarea vitezei la condițiile de vizibilitate și drum. Folosește luminile de avarie dacă este nevoie pentru a te face cât mai vizibil pentru ceilalți participanți la trafic;
  • în timpul conducerii folosește luminile de întâlnire (faza scurtă) și de ceață, sistemul de climatizare și dezaburire. Niciodată să nu folosești luminile de drum (faza lungă), acesta nu va face altceva decât să înrăutățeacă situația deoarece lumina lovește direct în ceață, făcând ca vizibilitatea să fie mult mai scăzută;
  • datorită concentrării atenției oboseala apare rapid.

36 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2024. Toate drepturile rezervate.