Reprezintă comportamentul participantului la trafic ce are drept scop evitarea producerii accidentelor rutiere prin adaptarea modului de deplasare în condiții atmosferice nefavorabile, de drum, de vizibilitate și de intensitatea fluxului de vehicule. Dar și limitarea consecințelor accidentelor dacă acestea sunt iminente.
Înaintea pornirii la drum în baza conduitei preventive conducătorul auto trebuie să țină cont de următoarele elemente:
În vederea eliminării accidentelor de circulație, conduita preventivă este caracterizată prin:
Prin aceasta se presupune buna pregătire în domeniu și modul cum conducătorii auto își însușesc cunoașterea prevederilor actelor normative, care reglementează circulația pe drumurile publice, precum și cunoștințele și capacitățile legate de conducerea autovehiculului.
Reprezintă capacitatea conducătorului auto de a executa cu ușurință, corect si rapid toate menevrele de conducere a autovehiculului.
Aceasta se formează cu timpul, după executatarea manevrelor și operațiunilor în trafic de cât mai multe ori. Odată formate ca şi automatisme ele vor putea constitui premise pentru o conducere în siguranţă.
Lipsa de îndemânare în executarea corectă a manevrelor, duce la producerea unor evenimente neplăcute atât pentru conducatorul autovehiculului cât și pentru ceilalți participanți la trafic. De exemplu: oprirea motorului, blocarea circulației, etc.
Reprezintă capacitatea conducătorului auto de a observa atent tot ceea ce se întâmplă în jurul său în tipul conducerii unui autovehicul și de a fi pregătit să acționeze imediat pentru a evita producerea unui accident.
Atenția conducătorului auto trebuie să fie sporită în permanență la tot ceea ce se întâmplă și se petrece pe drum, la modul de funcționare al propriului vehicul dar și la celelalte elemente de circumstanță ce pot fi întâlnite in trafic.
Menținearea stării de vigilență nu trebuie manifestată ca o stare de încordare, ca o teamă de a nu da greși, deoarece acest lucru duce la acumularea starii de oboseală și de stres.
Toate simțurile unui conducător auto (văzul, auzul, simțul olfactiv, simțul tactil) sunt solicitate de vigilență.
Diminuarea vigilenţei este determinată de:
Reprezintă capacitatea conducătorului auto de a anticipa situaţiile din trafic şi modul de desfăşurare a acestora.
Această capacitate presupune intuirea greșelilor celorlalți participanți la trafic și aplicarea celor mai bune soluții pentru evitarea evenimentelor rutiere.
Prevederea poate fi:
- imediată: atunci când se referă la evenimentele ce se produc în timpul conducerii automobilului.
De exemplu:
- îndepărtată: se referă la raționamentul conducătorului auto înainte de a pleca la drum, asupra posibilităţii producerii unor evenimente, în vederea prevenirii producerii lor. Recomandându-se pregătirea automobilului şi a conducătorului auto în funcție de traseul ce urmează a fi parcurs.
De exemplu:
Reprezintă capacitatea conducătorului auto de a gândi logic pentru a fi capabil să aleagă cea mai bună variantă pentru ieșirea dintr-o situație periculoasă apărută în trafic.
Judecata trebuie să fie:
Accidentul reprezintă lucrul neprevăzut care întrerupe mersul normal al traficului rutier provocând avarierea, rănirea ori decesul.
Comportamentul prin care un participant la trafic previne și evită produceera unui accident în urma încălcării normelor de circulație rutiere a celorlalți participanți la trafic (atât pietoni cât și conducători de vehicule) constituie baza conduitei preventive.
Conduita preventivă în ceea ce privește un accident rutier se definește astfel:
Recomandam ca sa se faca toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
In acest fel inveti eficient si promovezi examenul teoretic
Cu placere, felicitari!
Gasesti tot ce ai nevoie pe site.
Intrebarile de la scoala de soferi nu sunt ce cele de la examen, sunt intrebari create de cei de la scoala ca sa testeze cursantii cum vor ei.
Intrebarile de aici sunt cele pe care le vei avea la examenul oficial.
Recomandam ca prima data sa se faca mediul de invatare si abia apoi cele 45 de chestionare, asa se invata cel mai eficient.
In plus in mediul de invatare mai sunt intrebari pe care nu le gasesti in chestionare.
Vor anunta la nivel national ce se va intampla.
Recomandam ca sa se faca toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
In acest fel inveti eficient si promovezi examenul teoretic
Urmeaaza toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
Ai voie, vezi totusi ca exista reguli diferite in Europa, in functie de tara, pentru soferii incepatori.
Recomandam ca sa se faca toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
In acest fel inveti eficient si promovezi examenul teoretic
Trebuie sa mai exersezi. Daca îți permiți, plătește câteva ore unui instructor sa te mai ajute.
Recomandam ca sa se faca toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
In acest fel inveti eficient si promovezi examenul teoretic
Incearca sa iti faci cont.

Ne bucuram ca putem sa va ajutam.
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou ↓
Pentru a crea un cont nou cu facebook ↓
Login cu FacebookDacă ai deja un cont, conectează-te aici ↓
Lasă un comentariu