Indicatorul este instalat în zona în care viteza de circulație trebuie limitată la 30 km/h. Conducătorii de vehicule vor circula cu viteza maximă de 30 km/h.
Sfârșitul zonei de acțiune a indicatorului este anunțat de indicatorul ”Sfârsitul zonei cu viteză limitată la 30 km/h”.
Semnificaţia indicatoarelor de interzicere sau de restricţie începe din dreptul acestora. În lipsa unei semnalizări care să precizeze lungimea sectorului pe care se aplică reglementarea ori a unor indicatoare care să anunţe sfârşitul interdicţiei sau al restricţiei, semnificaţia acestor indicatoare încetează în intersecţia cea mai apropiată.
Când indicatoarele de interzicere sau restricţie sunt instalate împreună cu indicatorul ce anunţă intrarea într-o localitate, semnificaţia lor este valabilă pe drumul respectiv până la întâlnirea indicatorului "Ieşire din localitate", cu excepţia locurilor unde alte indicatoare dispun altfel (art. 66 alin. 6 din Regulament).
Porțiune a unui drum, a unei construcții.
Da, acesta se refera la o zona, celălalt se refera la un tronson de drum. După acest indicator o sa intri într-o zona cu viteza limitata la 30 km/h, aceasta limitare se aplica pe toata zona, fie ca intri pe alte străzi la stânga sau dreapta, pana ce întâlnești indicatorul care te anunță ca ai părăsit aceasta zona. Cat timp nu întâlnești indicatorul înseamnă ca încă te afli in aceasta zona.
Acesta, având indicator specific pentru terminarea zonei, nu va fi anulat de indicatorul „Sfârșitul tuturor restricțiilor”
Cel cu fundal albastru se refera la vireza recomandata.
Nu. Zona acestuia se termina doar la intalnirea indicatorului specific, cel cu o dunga neagra oblica.
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou pe baza unei adrese de email ↓
Pentru a te autentifica cu Facebook ↓
Autentifică-te cu FacebookAi deja cont creat? Autentifică-te aici! ↓