Ai parcurs 0% din mediul de învățare (0 întrebări din 393)
Întrebarea 284 din 393
Urmează să pătrundeţi în intersecţie. La care dintre cele două indicatoare acordaţi prioritate?
A la al doilea indicator întâlnit;
B la primul indicator întâlnit;
C la ambele indicatoare.
Explicație întrebare (actualizată 2021)
Explicație text categoria A / chestionare auto drpciv:
Primul indicator „Cedează trecerea”, însoțit de panoul adițional „50 metri”, are rolul de a avertiza conducătorii de vehicule că peste 50 de metri vor pătrunde într-o intrsecție în care vor întâlni indicatorul "Cedează trecerea", adică indicatorul numărul doi.
La întâlnirea celui de-al doilea indicator „Cedează trecerea”, veți acorda prioritate de trecere tuturor vehiculelor care circulă pe drumul transversal.
Lasă un comentariu