Art. 147. –
Conducătorul de autovehicul sau tramvai este obligat:
1. Să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi, după caz, atestatul profesional, precum şi celelalte documente prevăzute de legislaţia în vigoare.
2. Să circule numai pe sectoarele de drum pe care ii este permis accesul şi să respecte normele referitoare la masele totale maxime autorizate şi admise şi/sau dimensiunile maxime admise de autoritatea competentă pentru autovehiculele conduse.
3. Să verifice funcţionarea sistemului de lumini şi semnalizare, a instalaţiei de climatizare, să menţină permanent curate parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, precum şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau înregistrare ale autovehiculului şi remorcii.
4. Să permită controlul stării tehnice a vehiculului, precum şi al bunurilor transportate, în condiţiile legii.
5. Să se prezinte la verificarea medicală periodică, potrivit legii;
6. Să aplice pe parbrizul şi pe luneta autovehiculului semnul distinctiv stabilit pentru conducătorii de autovehicule începători, dacă are o vechime mai mică de un an de la obţinerea permisului de conducere.
Art. 149.
(1) Conducătorul de autovehicul sau tramvai cu o vechime mai mică de un an de la data obţinerii permisului de conducere are obligaţia de a aplica semnul distinctiv sub forma unui disc de culoare galbenă, cu diametrul de 100 mm, care are în centru semnul exclamării, de culoare neagră, cu lungimea de 60 mm şi diametrul punctului de 10 mm, după cum urmează:
a) la motocicletă, în partea din spate lângă numărul de înmatriculare;
b) la autovehicul, pe parbriz în partea din dreapta jos şi pe lunetă, în partea stângă jos;
c) la autovehiculul care nu este prevăzut cu lunetă, pe parbriz în partea din dreapta jos şi pe caroserie, în partea din spate stânga sus;
d) la tramvai, pe parbriz în partea din dreapta jos şi pe luneta ultimului vagon, în partea din spate stânga sus;
e) la autovehiculul care tractează o remorcă, pe parbrizul autovehiculului în partea din dreapta jos şi pe caroseria remorcii, în partea din spate stânga sus.
(2) Conducătorului de vehicul prevăzut la alin.(1) îi este interzis:
a) să conducă autovehicule care transportă mărfuri sau produse periculoase;
b) să conducă vehicule destinate testării sau cele pentru probe;
c) să conducă vehicule destinate transportului public de persoane, inclusiv în regim de taxi.
Art. 44.
(1) În circulaţia pe drumurile publice conducătorii de vehicule pot folosi, în condiţiile prevăzute de regulament, mijloacele de avertizare sonoră şi luminoasă aflate în dotare şi omologate.
(2) În circulaţia pe autostrăzi, pe drumurile expres şi cele naţionale europene (E) conducătorii de autovehicule sunt obligaţi să folosească şi în timpul zilei luminile de întâlnire.
(3) Conducătorii motocicletelor şi mopedelor sunt obligaţi să folosească luminile de întâlnire pe toată durata deplasării acestora pe drumurile publice.
(4) În circulaţia pe drumurile publice se interzice deţinerea la vedere, montarea şi folosirea mijloacelor speciale de avertizare sonoră şi luminoasă pe şi în alte autovehicule decât cele prevăzute la art.32 alin.(2), precum şi deţinerea, montarea sau folosirea pe autovehicule a sistemelor care perturbă buna funcţionare a dispozitivelor de supraveghere a traficului.
(5) Conducătorii de autovehicule pot fi avertizaţi de poliţia rutieră în legătură cu prezenţa în trafic a dispozitivelor de măsurare a vitezei, prin mass-media sau panouri de avertizare. Conducătorii de autovehicule pot folosi mijloace proprii de detectare a dispozitivelor de măsurare a vitezei.
Lasă un comentariu