Materialele disponibile pe Școala Rutieră (texte, imagini, animații 3D, videoclipuri, fișiere audio) sunt protejate de legislația privind drepturile de autor și sunt puse la dispoziția utilizatorilor pentru învățare și pregătire personală.
Distribuirea acestora către alte persoane, pentru studiu, sau partajarea în scop educațional personal sunt permise. Totuși, utilizarea acestor materiale în alte scopuri, precum publicarea pe alte platforme, reproducerea totală sau parțială, modificarea în scopul pierderii urmei operei originale, utilizarea comercială și altele asemenea, fără acordul scris al autorilor, este interzisă și atrage răspundere legală.
Pentru folosirea acestor materiale în alt scop decât cel educațional personal vă rugăm să ne contactați pentru obținerea permisiunii.
În cazul constatării unei încălcări, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri legale pentru protejarea proprietății intelectuale (acțiuni în instanță, cereri de despăgubire și/sau alte măsuri judiciare).
În cazul unei hemoragii masive, trebuie să așezați victima pe spate, cu membrele inferioare ridicate la un unghi de aproximativ 30-45 grade, cu capul mai jos decât restul corpului, astfel creierul va rămâne irigat în continuare deși există o pierdere mare de sânge. Creierul trebuie să rămână întotdeauna irigat cu sânge, acesta nu rezistă mai mult de 6 minute fără oxigenul adus de sânge, altfel va avea sechele grave, sau chiar poate aduce decesul victimei. Se vor imobiliza fracturile, dacă acestea există. Nu îi veți da să bea lichide deoarece acestea cresc tensiunea și pot agrava hemoragia. Veți proteja victima de frig, o circulație slabă a sângelui din cauza hemoragiei va duce la răcirea anumitor zone ale corpului.
Răspunsul corect este: C
Lasă un comentariu