Materialele disponibile pe Școala Rutieră (texte, imagini, animații 3D, videoclipuri, fișiere audio) sunt protejate de legislația privind drepturile de autor și sunt puse la dispoziția utilizatorilor pentru învățare și pregătire personală.
Distribuirea acestora către alte persoane, pentru studiu, sau partajarea în scop educațional personal sunt permise. Totuși, utilizarea acestor materiale în alte scopuri, precum publicarea pe alte platforme, reproducerea totală sau parțială, modificarea în scopul pierderii urmei operei originale, utilizarea comercială și altele asemenea, fără acordul scris al autorilor, este interzisă și atrage răspundere legală.
Pentru folosirea acestor materiale în alt scop decât cel educațional personal vă rugăm să ne contactați pentru obținerea permisiunii.
În cazul constatării unei încălcări, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri legale pentru protejarea proprietății intelectuale (acțiuni în instanță, cereri de despăgubire și/sau alte măsuri judiciare).
Nu se permite introducerea în plagă a fragmentelor osoase ieșite.
În cazul unui accidentat cu fracturi, se fixează focarul de fractură, pentru a preveni mișcarea fragmentelor osoase în timpul imobilizării membrului, fixarea fracturii se face prin atele care să fie destul de lungi încât să prindă articulația de deasupra și cea de dedesubtul focarului de fractură. Se recomandă ca sub atelă să se aplice un bandaj moale de tifon sau vată pentru prevenirea lezării țesuturilor moi.
Nu se imobilizează fractura cu feșe sterile, în cazul în care nu se dispune de atele, fixarea (imobilizarea) se poate face cu eșarfe sau triunghiuri de pânză.
Răspunsul corect este: B
Lasă un comentariu