Indicatorul acesta se instalează la începutul drumului cu prioritate sau înaintea intersecțiilor cu un drum fără prioritate. Are rolul de a anunța conducătorul auto că are prioritate în intersecțiile în care va pătrunde.
Drumurile care intersectează drumul cu prioritate (cel pe care vă aflați) vor avea instalate unul dintre indicatoarele "Oprire" sau "Cedează trecerea".
Când este amplasat înaintea unei intersecții, acest indicator poate fi însoțit și de un panou adițional care va preciza direcția drumului cu prioritate.
Felicitari!
Da, dar daca virezi stânga trebuie sa le acorzi prioritate celor care vin din sens opus (si merg înainte) pentru ca si ei au tot drum cu prioritate iar intre tine (făcând stânga) si cei din sens opus se aplica prioritatea de dreapta.
Culoarea semaforului.
Indicatorul se respecta doar cand nu functioneaza semaforul.
Buna ziua! Daca intersecția are semafoare, si acestea sunt funcționale, se vor respecta doar semafoarele. Dar daca doua vehicule care au aceeași culoare verde la semafor își intersectează traiectoriile, intre ele se va aplica regula priorității de dreapta. Indicatoarele se vor respecta doar daca semafoarele nu funcționează sau sunt pe galben intermitent. Prin urmare, intre voi se va aplica prioritatea de dreapta, caz in care tu trebuie sa ii acorzi acestuia prioritate de dreapta.
Se va aplica prioritatea de dreapta intre cei care vin de pe drumul ingrosat, daca acestia isi intersecteaza traiectoriile. Cei de pe drumurile naingrosate iti vor da prioritate mereu. Daca drumul ingrosat este spre stanga iar tu o iei spre dreapta, ai prioritate. Daca drumul ingrosat este dpre dreapta iar tu o iei spre stanga, trebuie sa dai prioritate de dreapta ce;ui ce vin din dreapta de pe drumul ingrosat.
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou ↓
Pentru a crea un cont nou cu facebook ↓
Login cu FacebookDacă ai deja un cont, conectează-te aici ↓
Lasă un comentariu