Pasul 3 - Mediu de învățare » GENERAL (toate întrebările) Categoria A (A, A1, A2, AM)

% din tot PASUL 3 (0 din 403)
Mediu de învățare GENERAL (toate întrebările) Categoria A (A, A1, A2, AM)
Întrebarea 65 din 403

La apropierea de o cale ferată industrială:

A conducătorii de motociclete vor da dovadă de prudenţă sporită;
B conducătorii de motociclete nu au nicio obligaţie, dacă nu există un agent de cale ferată;
C se va respecta semnificaţia semaforului electric.

Explicație (actualizată 2023)

Explicație text categoria A / chestionare auto drpciv:
La apropierea de o trecere la nivel cu o cale ferată industrială, participanții la trafic trebuie să dea dovadă de prudență sporită și să respecte semnalele agentului de cale ferată.

Obligația de a circula cu prudență sporită se menține și în situația când în zonă nu se află un agent de cale ferată. Iar semafoarele electrice nu se întâlnesc la trecerile la nivel cu calea ferată industrială.

Așadar răspunsul corect este: A
 
Articol referință din legislatia rutieră în vigoare: OUG sau Regulament
Art. 60.
(1) Participanţii la trafic trebuie să dea dovadă de prudenţă sporită la apropierea şi traversarea liniilor de cale ferată curentă sau industrială, după caz.
(2) La trecerea la nivel cu o cale ferată curentă, prevăzută cu bariere sau semibariere, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să oprească în dreptul indicatorului ce obligă la oprire, dacă acestea sunt în curs de coborâre ori în poziţie orizontală şi/sau semnalele sonore şi luminoase care anunţă apropierea trenului sunt în funcţiune.
(3) La trecerea la nivel cu o cale ferată industrială, semnalizată corespunzător, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să se conformeze semnificaţiei semnalelor agentului de cale ferată.
 
Art. 7.
(1) La intersecţia unei căi ferate cu un drum public, administratorul căii ferate este obligat să asigure planeitatea trecerii la nivel, iar împreună cu administratorul drumului public, să stabilească, să instaleze, cu acordul poliţiei rutiere, şi să întreţină mijloacele de semnalizare ale acesteia, potrivit competenţelor.
(2) La trecerea la nivel cu calea ferată, administratorul acesteia şi cel al drumului public, împreună cu deţinătorii terenurilor învecinate sunt obligaţi să înlăture obstacolele şi să interzică amplasarea de panouri, afişe, instalaţii, precum şi construcţii care ar diminua vizibilitatea din zona în care conducătorul de vehicul este obligat să se asigure.
(3) La intersecţia unui drum public cu o cale ferată industrială, administratorul şi/sau utilizatorul acesteia este obligat să asigure prezenţa unui agent de cale ferată pentru oprirea traficului de vehicule şi pietoni până la trecerea vehiculului feroviar.
 
Art. 73.
(1) La trecerea la nivel cu o cale ferată industrială se instalează indicatorul „Alte pericole”, însoţit de un panou adiţional ce conţine imaginea unei locomotive.
(2) Atunci când pe calea ferată industrială se deplasează un vehicul feroviar, circulaţia trebuie dirijată de un agent de cale ferată.
 
Art. 140. – (1) La intersectarea unui drum public cu o cale ferată industrială, accesul vehiculelor feroviare se face numai după semnalizarea corespunzătoare şi din timp de către cel puţin un agent de cale ferată.

Chestionare auto drpciv categoria A explicate.

Te întrebi dacă avem aceleași întrebări ca la examenul oficial ??? DA, avem aceleași întrebări. Vezi în acest VIDEO -->> Da, avem întrebările de la DRPCIV

0 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

Materialele prezentate pe această aplicație web/mobile fac obiectul drepturilor de autor și sunt protejate prin lege. Este permisă folosirea acestora doar în scop educațional personal. Pentru folosirea acestor materiale în alt scop decât cel educațional personal vă rugăm să ne contactați.

© Copyright Școala Rutieră 2023

Toate drepturile rezervate.