Materialele disponibile pe Școala Rutieră (texte, imagini, animații 3D, videoclipuri, fișiere audio) sunt protejate de legislația privind drepturile de autor și sunt puse la dispoziția utilizatorilor pentru învățare și pregătire personală.
Distribuirea acestora către alte persoane, pentru studiu, sau partajarea în scop educațional personal sunt permise. Totuși, utilizarea acestor materiale în alte scopuri, precum publicarea pe alte platforme, reproducerea totală sau parțială, modificarea în scopul pierderii urmei operei originale, utilizarea comercială și altele asemenea, fără acordul scris al autorilor, este interzisă și atrage răspundere legală.
Pentru folosirea acestor materiale în alt scop decât cel educațional personal vă rugăm să ne contactați pentru obținerea permisiunii.
În cazul constatării unei încălcări, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri legale pentru protejarea proprietății intelectuale (acțiuni în instanță, cereri de despăgubire și/sau alte măsuri judiciare).
Pe drumurile din interiorul localităților, indiferent de categoria acestor drumuri, limita maximă de viteză cu care aveți voie să conduceți un autovehicul aparținând categoriei A este de 50 de km/h. Însă administratorul drumului poate stabili, cu avizul poliției rutiere, pentru autovehiculele din categoriile A și B, și limite de viteză mai mari de 50 de km/h, dar nu mai mult de 80 km/h. Dacă pe un sector de drum sau pe un întreg traseu care străbate o localitate se stabilește o limită maximă de viteză mai mare decât cea standard de 50 km/h, veți fi informat cu privire la această modificare prin indicatoare rutiere sau prin alte mijloace de semnalizare.
Răspunsul corect este: C
OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 (Codul rutier)
Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 (Regulamentul codului rutier)
(1) Limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h.
(2) Pe anumite sectoare de drum din interiorul localităților, administratorul drumului poate stabili, pentru autovehiculele din categoriile A și B, și limite de viteză superioare, dar nu mai mult de 80 km/h. Limitele de viteză mai mari de 50 km/h se stabilesc numai cu avizul poliției rutiere.
(3) Pe anumite sectoare de drum, ținând seama de împrejurări și de intensitatea circulației, administratorul drumului, cu avizul poliției rutiere, poate stabili și limite de viteză inferioare, dar nu mai puțin de 10 km/h pentru tramvaie și de 30 km/h pentru toate autovehiculele.
(1) Vitezele maxime admise în afara localităților pentru categoriile de autovehicule prevăzute în anexa nr. 1 sunt următoarele:
a) 130 km/h pe autostrăzi, 120 km/h pe drumurile expres, 100 km/h pe drumurile naționale europene (E) și 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A și B;
b) 110 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres, 90 km/h pe drumurile naționale europene (E) și 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile C, D și categoria D1;
c) 90 km/h pe autostrăzi, 85 km/h pe drumuri expres, 80 km/h pe drumurile naționale europene (E) și 70 km/h pentru celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A1, B1 și C1;
d) 45 km/h, pentru tractoarele agricole sau forestiere și mopede.
Pe drumurile din interiorul localităților limita maximă de viteză cu care aveți voie să conduceți un autovehicul aparținând categoriei A este de 50 de km/h
Lasă un comentariu