Frâna de serviciu, adică frâna normală de picior, nu se folosește pentru a asigura un autoturism să nu se deplaseze din pantă.
Dacă aduceţi maneta schimbătorului de viteze în „punctul mort“, aceasta fiind „scoasă din viteză”, mecanismul de rulare (roțile+transmisia) nu va mai fi „legat” de motor și astfel autoturismul se va putea deplasa în pantă.
Pentru ca autoturismul să nu se deplaseze în pantă, este obligatoriu să îl asigurați cu ajutorul schimbătorului de viteze, acesta se face prin introducerea manetei de viteze într-o treaptă inferioară, de exemplu treapta întâi, dar și prin acționarea frânei staționare. Frâna de staţionare (frâna de mână sau de ajutor) imobilizează autovehiculul la staţionarea în pantă sau pe drum orizontal.
Dar în cazul în care autoturismul este imobilizat involuntar în pantă sau în rampă, pe lângă obligațiile enumarate mai sus, acesta trebuie să bracheze roțile directoare. Bracarea roților directoare se referă la virarea maximă a roților.
Răspunsul corect este: C
(1) Conducătorii autovehiculelor imobilizate pe drumurile publice, care se îndepărtează de acestea, sunt obligaţi să acţioneze frână de ajutor, să oprească funcţionarea motorului şi să cupleze într-o treapta de viteză inferioară sau în cea de parcare dacă autovehiculul are transmisie automată.
(2) În cazul imobilizării involuntare a autovehiculului în panta sau în rampa, pe lângă obligaţiile prevăzute la alin. (1) conducătorul trebuie să bracheze rotile directoare.
Site-ul este actualizat 2020.
Ne bucuram ca putem sa va ajutam.
Sunt aceleasi intrebari ca la examenul oficial.
Urmeaaza toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
Recomandam ca prima data sa se faca mediul de invatare si abia apoi cele 45 de chestionare, asa se invata cel mai eficient.
In plus in mediul de invatare mai sunt intrebari pe care nu le gasesti in chestionare.
Intrebarile nu se repeta, nu o sa gasesti 2 intrebari cu acelasi variante de raspuns.
Stationarea este interzisa in pante si in rampe. Dar in situatia din intrebare nu specifica daca este vorba de stationare sau de oprire. Prin urmare poate fi doar o oprire, iar aceasta este permisa.
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou ↓
Pentru a crea un cont nou cu facebook ↓
Login cu FacebookDacă ai deja un cont, conectează-te aici ↓
Lasă un comentariu