Tramvaiele se depășesc, de regulă, pe partea dreaptă. Însă tramvaiele aflate în mers pot fi depășite și pe partea stângă, atunci când între șina din dreapta și marginea trotuarului nu există spațiu suficient pentru efectuarea manevrei sau atunci când drumul este cu sens unic. Prin urmare, un tramvai aflat în mers poate fi depăşit, de regulă, pe partea dreaptă.
Răspunsul corect este: C
(1) Depăşirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe acelaşi sens de circulaţie, prin schimbarea direcţiei de mers şi ieşirea de pe banda de circulaţie sau din şirul de vehicule în care s-a aflat iniţial.
(2) Conducătorul vehiculului care se angajează în depăşire trebuie să se asigure că vehiculul care circulă în faţa sau în spatele lui nu a iniţiat o asemenea manevră.
(3) Atunci când prin manevra de depăşire se trece peste axa care separa sensurile de circulaţie, conducătorii de vehicule trebuie să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul şi că dispun de spaţiu suficient pentru a reintra pe banda iniţială, unde au obligaţia să revină după efectuarea manevrei de depăşire.
(4) Nu constituie depăşire, în sensul alin. (1), situaţia în care un vehicul circulă mai repede pe una dintre benzi decât vehiculele care circulă pe altă bandă în acelaşi sens de circulaţie.
(5) Depăşirea se efectuează numai pe partea stângă a vehiculului depăşit. Tramvaiul sau vehiculul al cărui conducător a semnalizat intenţia şi s-a încadrat corespunzător părăsirii sensului de mers spre stânga se depăşeşte prin partea dreapta.
(6) Tramvaiul aflat în mers poate fi depăşit şi pe partea stângă atunci când drumul este cu sens unic sau când între şina din dreapta şi marginea trotuarului nu există spaţiu suficient.
Recomandam ca prima data sa se faca mediul de invatare si abia apoi cele 45 de chestionare, asa se invata cel mai eficient.
In plus in mediul de invatare mai sunt intrebari pe care nu le gasesti in chestionare.
Intrebarile nu se repeta, nu o sa gasesti 2 intrebari cu aceleasi variante de raspuns.
Ne bucuram ca putem sa va ajutam.
Depinde de instructor...
Cu placere, felicitari!
Se refera la regula generala, nu la exceptie. De regula se depaseste un tramvai pe partea dreapta. Dar prin execepie, daca drumul este cu sens unic de exemplu, se poate depasi si pe partea stanga. In cocluzie se va tine cont intotdeauna de modul in care se pune intrebarea.
Sunt aceleași întrebări cu aceleași variante de răspuns ca la examenul oficial.
Toate întrebările care îți pot cădea la sală se găsesc aici pe Școala Rutieră, în pasul 3 "Mediu de învățare".
În cele 45 de chestionare se găsesc toate întrebările din Mediul de învâțare, dar fără câteva întrebări. Acestea câteva întrebări au fost adăugate de c*rând la examenul DRPCIV și le vei găsi doar în Mediul de învățare, de aceea este necesar să faci și Mediul de învățare.
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou ↓
Pentru a crea un cont nou cu facebook ↓
Login cu FacebookDacă ai deja un cont, conectează-te aici ↓
Lasă un comentariu