Conducătorii vehiculelor care circulă din sens opus nu au obligația de a reduce viteza sau de a vă facilita în vreun fel manevra de depășire pe care o efectuați, de aceea, bunele intenții ale acestuia nu vă permite manevra de depășire, nu vă puteți baza doar pe atât. Vedeți explicația de la varianta B de răspuns pentru mai multe detalii.
Vă este interzisă manevra de depășire atunci când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat să efectueze manevre de evitare a coliziunii. Aceste situații se creează atunci când pentru manevra de depășire este necesară intrarea pe sensul opus de circulație. Dacă nu se intră pe sensul opus de circulație, vehiculul din sens opus nu este obligat să efectueze manevre de evitare a coliziunii, iar manevra de depășire este permisă.
Chiar dacă cel care depășește consideră ca spațiul lateral este suficient, este posibil ca cel ce conduce vehiculul care vine din sens opus să nu considere la fel, sau să se afle poziționat spre axul drumului și să fie nevoit să efectueze manevre de evitare a coliziunii, caz în care manevra de depășire este interzisă. Spațiul lateral suficient nu este singura condiție pentru ca depășirea să se poată efectua. Depășirea este permisă când se pot întrunii toate condițiile pentru ca manevra sa fie regulamentară. Prin urmare, varianta C de răspuns nu poate fi considerată corectă.
Răspunsul corect este: B
(1) Conducătorul de vehicul care efectuează depăşirea este obligat:
a) să se asigure că acela care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenţia începerii unei manevre similare şi că poate depăşi fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulaţia din sens opus;
(1) Se interzice depăşirea vehiculelor:
j) când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat să efectueze manevre de evitare a coliziunii;
(1) Conducătorul de vehicul care efectuează depăşirea este obligat:
c) să păstreze în timpul depăşirii o distanţă laterală suficienta faţă de vehiculul depăşit;
(1) Se interzice depăşirea vehiculelor:
j) când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat să efectueze manevre de evitare a coliziunii;
Lasă un comentariu