Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte semnificația tuturor indicatoarelor amplasate cu fața către vehicul, chiar dacă acestea sunt montate pe partea stângă a drumului.
În situația dată, veți respecta semnificația panourilor succesive pentru curbele deosebit de periculoase. Iar în curbele deosebit de periculoase aveți obligația de a circula cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități și 50km/h în afara localităților iar toate manervere sunt interzise.
Răspunsul corect este: B
(1) Indicatoarele se instalează, de regula, pe partea dreaptă a sensului de mers. În cazul în care condiţiile locale împiedică observarea din timp a indicatoarelor de către conducătorii cărora li se adresează, ele se pot instala ori repeta pe partea stânga, în zona mediană a drumului, pe un refugiu ori spaţiu interzis circulaţiei vehiculelor, deasupra părţii carosabile sau de cealaltă parte a intersecţiei, în loc vizibil pentru toţi participanţii la trafic.
Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteza care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor, în următoarele situaţii:
b) în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau în care vizibilitatea este mai mica de 50 m;
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou pe baza unei adrese de email ↓
Pentru a te autentifica cu Facebook ↓
Autentifică-te cu FacebookAi deja cont creat? Autentifică-te aici! ↓
Lasă un comentariu