Imobilizarea voluntară a unui vehicul se consideră oprire dacă imobilizarea acestuia se face pe o durată de cel mult 5 minute. Dacă imobilizarea se face pe o durată mai mare de 5 minute aceasta se consideră staționare. Deci deosebirea dintre oprire şi staţionare constă în durata de imobilizare a vehiculului.
Răspunsul corect este: B
(1) Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste aceasta durată, imobilizarea se consideră staţionare.
(2) Nu se consideră oprire:
a) imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin aceasta manevra nu a fost perturbată circulaţia pe drumul public respectiv;
b) imobilizarea autovehiculului având o masă totală maximă autorizată de până la 3,5 tone, atât timp cât este necesar pentru operaţiunea de distribuire a mărfurilor alimentare la unităţile comerciale.
(3) Pentru autovehiculele care transportă mărfuri, altele decât cele prevăzute la alin. (2) lit. b), administratorul drumului public împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul poliţiei rutiere, vor stabili programe sau intervale orare pe timpul nopţii, în care oprirea sau staţionarea este permisă pentru distribuirea mărfurilor.
(4) Se consideră parcare staţionarea vehiculelor în spaţii special amenajate sau stabilite şi semnalizate corespunzător.
(5) Vehiculul oprit sau staţionat pe partea carosabilă trebuie aşezat lângă şi în paralel cu marginea acesteia, pe un singur rând, dacă printr-un alt mijloc de semnalizare nu se dispune altfel. Motocicletele fără ataş, mopedele şi bicicletele pot fi oprite sau staţionate şi câte două, una lângă alta.
Lasă un comentariu