În situația dată întâlniți indicatorul “Curbă la stânga”, și vă avertizează ca urmează o curbă spre stânga. La întâlnirea indicatorului, reducerea vitezei nu este obligatorie dar conducătorului de vehicul îi este recomandat să reducă viteza și să circule cu prudență. În curbele lipsite de vizibilitate, toate manevrele (depășirea, oprirea, staționarea, mersul înapoi și întoarcerea) sunt interzise.
Reducerea vitezei de deplasare este obligatorie doar în curbele deosebit de periculoase (acolo unde se găsesc instalate „panourile succesive pentru curbele deosebit de periculoase” și/sau indicatorul „Curbă deosebit de periculoasă”) sau în cele în care vizibilitatea este redusă sub 50 de metri.
Răspunsul corect este: A
Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteza care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor, în următoarele situaţii:
a) la trecerea prin intersecţiile cu circulaţie nedirijată;
b) în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau în care vizibilitatea este mai mica de 50 m;
c) la trecerea pe lângă grupuri organizate, coloane militare sau cortegii, indiferent dacă acestea se află în mers sau staţionează pe partea carosabilă a drumurilor cu o singură bandă de circulaţie pe sens;
d) ...
Nu mai sunt alte intrebari in afara de cele pe care le gasesti pe site.
Intrebarile de aici sunt exact cele de la DRPCIV, adica cele de la examen. Ca sa te convingi uite aici un video demonstrativ
Urmeaaza toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou pe baza unei adrese de email ↓
Pentru a te autentifica cu Facebook ↓
Autentifică-te cu FacebookAi deja cont creat? Autentifică-te aici! ↓