Indicatorul pe care l-ați întâlnit se numește “Trecere la nivel cu o cale ferată simplă, fără bariere”, la întâlnirea acestui indicator aveți obligația de a opri autovehiculul în locul cu vizibilitate maximă, dar fără a depăși indicatorul, și dacă nu se apropie niciun vehicul feroviar vă puteți continua deplasarea. Atenție! Oprirea este obligatorie indiferent dacă în acel moment circulă sau nu vreun vehicul feroviar.
Indicatorul din imagine vă poate induce în eroare deoarece se foloseste, de regulă, împreună cu sistemul automat de semnalizare luminoasă, dar acesta se poate folosi și fără acel sistem automat de semnalizare luminoasă, în functie de caz. De aceea, în cazul în care acesta este instalat singur, așa cum este în imagine, sau dacă sistemul de semnalizare al acestuia nu funcționează, aveți obligația de a opri.
Răspunsul corect este: A
(1) Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când:
a) barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau de ridicare;
b) semnalul cu lumini roşii şi/sau semnalul sonor sunt în funcţiune;
c) întâlneşte indicatorul "Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere", "Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere" sau "Oprire".
(2) Vehiculele trebuie să oprească, în ordinea sosirii, în locul în care există vizibilitate maxima asupra caii ferate fără a trece de indicatoarele prevăzute la alin. (1) lit. c) sau, după caz, înaintea marcajului pentru oprire ori înaintea barierelor sau semibarierelor, când acestea sunt închise, în curs de coborâre sau de ridicare.
Lasă un comentariu