Materialele disponibile pe Școala Rutieră (texte, imagini, animații 3D, videoclipuri, fișiere audio) sunt protejate de legislația privind drepturile de autor și sunt puse la dispoziția utilizatorilor pentru învățare și pregătire personală.
Distribuirea acestora către alte persoane, pentru studiu, sau partajarea în scop educațional personal sunt permise. Totuși, utilizarea acestor materiale în alte scopuri, precum publicarea pe alte platforme, reproducerea totală sau parțială, modificarea în scopul pierderii urmei operei originale, utilizarea comercială și altele asemenea, fără acordul scris al autorilor, este interzisă și atrage răspundere legală.
Pentru folosirea acestor materiale în alt scop decât cel educațional personal vă rugăm să ne contactați pentru obținerea permisiunii.
În cazul constatării unei încălcări, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri legale pentru protejarea proprietății intelectuale (acțiuni în instanță, cereri de despăgubire și/sau alte măsuri judiciare).
Oprirea voluntară a vehiculelor este interzisă în stațiile mijloacelor de transport public de persoane, precum și la mai puțin de 25 de metri înainte și după acestea, indiferent dacă stația este sau nu prevăzută cu refugiu pentru pietoni.
Răspunsul corect este: C
Regulament** - Articolul 142
Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor:
[...]
g) în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, precum şi la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea;
[...]
Regulament** - Articolul 143
Se interzice staționarea voluntară a vehiculelor:
a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
[...]
Regulament** - Articolul 126
Se interzice întoarcerea vehiculului:
a) în locurile în care este interzisă oprirea voluntară a vehiculelor, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 142 lit. f);
[...]
Regulament** - Articolul 128
(1) Se interzice mersul înapoi cu vehiculul:
a) în cazurile prevăzute la art. 126, cu excepția lit. d);
[...]
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)
Lasă un comentariu