Pasul 3 - Mediu de învățare » GENERAL (toate întrebările) Categoria D (D, D1, Tb, Tv)

% din tot PASUL 3 (0 din 481)
Mediu de învățare GENERAL (toate întrebările) Categoria D (D, D1, Tb, Tv)
Întrebarea 246 din 481

Este interzisă staționarea în dreptul marcajului longitudinal continuu, aplicat între sensurile de circulație?

A nu;
B da, atunci când conducătorii celorlalte vehicule ar fi obligați astfel să treacă peste marcajul respectiv;
C legal, nu este prevăzut.

Explicație (actualizată 2024)

Se interzice staționarea voluntară a vehiculelor în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară, iar oprirea voluntară este interzisă în dreptul marcajului continuu, atunci când conducătorii celorlalte vehicule care circulă în același sens sunt obligați din această cauză să încalce marcajul continuu. Astfel, în aceste locuri este interzisă și manevra de staționare voluntară a vehiculelor.

Dar în situația în care prin staționare nu îi obligă pe conducătorii celorlalte vehicule care circulă în același sens să încalce marcajul continuu de separare a sensurilor de circulație, manevra de staționare este regulamentară, ca de exemplu pe un drum foarte lat sau pe un drum cu două sau mai multe benzi de circulație pe sens, unde, prin manevra de staționare, ceilalți conducători de vehicule nu sunt obligați din această cauză sa încalce marcajul continuu.

Răspunsul corect este: B


Recomandări:
Cazurile în care sunt interzise manevrele de oprire și staționare - Lecție Audio-Video --> Codul Rutier - Oprirea, staționarea și parcarea

Articole de referință (legislație 2024)

Regulament** - Articolul 143

Se interzice staţionarea voluntară a vehiculelor:
a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
[...]

Regulament** - Articolul 142

Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor:
[...]
h) în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse, precum şi în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule care circulă în acelaşi sens ar fi obligaţi, din această cauza, să treacă peste acest marcaj;
[...]

Regulament** - Articolul 120

(1) Se interzice depăşirea vehiculelor:
[...]
i) când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar şi parţial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spaţiul de interzicere;
[...]


** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)

Te întrebi dacă avem aceleași întrebări ca la examenul oficial ??? DA, avem aceleași întrebări. Vezi în acest VIDEO -->> Da, avem întrebările de la DRPCIV

0 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2024. Toate drepturile rezervate.