Materialele disponibile pe Școala Rutieră (texte, imagini, animații 3D, videoclipuri, fișiere audio) sunt protejate de legislația privind drepturile de autor și sunt puse la dispoziția utilizatorilor pentru învățare și pregătire personală.
Distribuirea acestora către alte persoane, pentru studiu, sau partajarea în scop educațional personal sunt permise. Totuși, utilizarea acestor materiale în alte scopuri, precum publicarea pe alte platforme, reproducerea totală sau parțială, modificarea în scopul pierderii urmei operei originale, utilizarea comercială și altele asemenea, fără acordul scris al autorilor, este interzisă și atrage răspundere legală.
Pentru folosirea acestor materiale în alt scop decât cel educațional personal vă rugăm să ne contactați pentru obținerea permisiunii.
În cazul constatării unei încălcări, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri legale pentru protejarea proprietății intelectuale (acțiuni în instanță, cereri de despăgubire și/sau alte măsuri judiciare).
Este interzisă punerea în circulație a unui vehicul, înmatriculat sau înregistrat, care NU are montate plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare atribuite de autoritatea competentă. Însă în varianta A de răspuns este specificat că vehiculul are montate plăcuțe cu numere de înmatriculare sau de înregistrare atribuite de autoritatea competentă. Prin urmare, varianta A de răspuns nu poate fi corectă.
Este interzisă punerea în circulație a unui vehicul, înmatriculat sau înregistrat, în cazul în care certificatul de înmatriculare sau de înregistrare este reținut, iar valabilitatea dovezii înlocuitoare a acestuia A EXPIRAT. Însă în varianta B de răspuns este specificat că certificatul de înmatriculare este reținut, iar dovada înlocuitoare este în termen de valabilitate. Prin urmare, varianta B de răspuns nu poate fi corectă.
Este interzisă punerea în circulație a unui vehicul, înmatriculat sau înregistrat, atunci când conducătorul acestuia NU a prezentat documentul de înmatriculare ori de înregistrare la momentul constatării faptei pentru care prezenta ordonanță de urgență prevede reținerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare.
De exemplu, dacă ați săvârșit o faptă pentru care se aplică reținerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, chiar dacă dvs. nu prezentați (înmânați) polițistului acest certificat pentru ca acesta să facă reținerea documentului, tot se interzice punerea în circulație a respectivului vehicul, iar dovada înlocuitoare a acestuia nu se mai eliberează. În acest caz, dacă pentru respectiva faptă dovada înlocuitoare trebuia să se elibereze cu drept de circulație pentru 15 zile, nu mai puteți beneficia de cele 15 zile în care ați fi putut circula cu vehiculul pe baza dovezii înlocuitoare, pentru că aceasta nu se mai eliberează.
Răspunsul corect este: C
OUG* - Articolul 15
[...]
(5) Este interzisă punerea în circulație a unui vehicul, înmatriculat sau înregistrat, care nu are montate plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare atribuite de autoritatea competentă ori dacă acestea nu sunt conforme cu standardele în vigoare, precum și în cazul în care certificatul de înmatriculare sau de înregistrare este reținut, iar dovada înlocuitoare a acestuia este eliberată fără drept de circulație sau termenul de valabilitate a expirat. Este asimilată interdicției de a pune în circulație un vehicul și situația în care conducătorul acestuia nu a prezentat documentul de înmatriculare ori de înregistrare la momentul constatării faptei pentru care prezenta ordonanță de urgență prevede reținerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare.

OUG* - Articolul 101
(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice:
[...]
(2) Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 4 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. c).
[...]
OUG* - Articolul 108
(1) Săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:
[...]
c) 4 puncte de penalizare pentru savarsirea urmatoarelor fapte:
[...]
2. refuzul înmânării actului de identitate, permisului de conducere, certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, a celorlalte documente prevăzute de lege, la cererea polițistului rutier, precum și refuzul de a permite verificarea vehiculului;
[...]
* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
Lasă un comentariu