Pasul 3 - Mediu de învățare Viteza și distanța dintre vehicule Categoria Redobândire

% din tot PASUL 3 (0 din 361)
Mediu de învățare Viteza și distanța dintre vehicule Categoria Redobândire
Ai parcurs 0% din Viteza și distanța dintre vehicule
Întrebarea 3 din 20

Care este viteza maximă cu care poate circula conducătorul unui autovehicul din categoria „B”, în afara localităţilor, pe un drum naţional european?

A 80 km/h;
B 90 km/h;
C 100 km/h.

Explicație (actualizată 2024)

Limita maximă de viteză (generală) pe drumurile naționale europene (E) din afara localităților este de 100 km/h. Aceasta este viteza maximă care se poate stabilii pe drumurile publice din afara localităților în România. Trebuie știut că, limita maximă de viteză pe drumurile naționale europene (E) din afara localităților este diferită, în funcție de categoria autovehiculului condus. Pentru autovehiculele din categoriile A și B limita maximă de viteză pe drumurile naționale europene (E) din afara localităților este de 100 km/h. Pentru limitele maxime de viteză pentru celelalte categorii de autovehicule consultați Articolul 50 din OUG 195/2002, publicat mai jos.

Răspunsul corect este: C

Găsiți aici lecție video cu viteza de deplasare --> Codul Rutier - Viteza de deplasare

Articole de referință (legislație 2024)

OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 (Codul rutier)
Regulament = REGULAMENT de aplicare a  OUG 195/2002 (Regulamentul codului rutier)

OUG - Articolul 49

(1) Limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h.

(4) Limitele maxime de viteză în afara localităților sunt:
a) pe autostrăzi - 130 km/h;
b) pe drumurile expres - 120 km/h;
c) pe drumurile naționale europene (E) - 100 km/h;
d) pe celelalte categorii de drumuri - 90 km/h.

OUG - Articolul 50

(1) Vitezele maxime admise în afara localităților pentru categoriile de autovehicule prevăzute în anexa nr. 1 sunt următoarele:
a) 130 km/h pe autostrăzi, 120 km/h pe drumurile expres, 100 km/h pe drumurile naționale europene (E) și 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A și B;
b) 110 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres, 90 km/h pe drumurile naționale europene (E) și 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile C, D și categoria D1;
c) 90 km/h pe autostrăzi, 85 km/h pe drumuri expres, 80 km/h pe drumurile naționale europene (E) și 70 km/h pentru celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A1, B1 și C1;
d) 45 km/h, pentru tractoarele agricole sau forestiere și mopede.

Te întrebi dacă avem aceleași întrebări ca la examenul oficial ??? DA, avem aceleași întrebări. Vezi în acest VIDEO -->> Da, avem întrebările de la DRPCIV

0 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2024. Toate drepturile rezervate.