Materialele disponibile pe Școala Rutieră (texte, imagini, animații 3D, videoclipuri, fișiere audio) sunt protejate de legislația privind drepturile de autor și sunt puse la dispoziția utilizatorilor pentru învățare și pregătire personală.
Distribuirea acestora către alte persoane, pentru studiu, sau partajarea în scop educațional personal sunt permise. Totuși, utilizarea acestor materiale în alte scopuri, precum publicarea pe alte platforme, reproducerea totală sau parțială, modificarea în scopul pierderii urmei operei originale, utilizarea comercială și altele asemenea, fără acordul scris al autorilor, este interzisă și atrage răspundere legală.
Pentru folosirea acestor materiale în alt scop decât cel educațional personal vă rugăm să ne contactați pentru obținerea permisiunii.
În cazul constatării unei încălcări, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri legale pentru protejarea proprietății intelectuale (acțiuni în instanță, cereri de despăgubire și/sau alte măsuri judiciare).
Când un semafor cu trei culori are o lumină verde intermitentă suplimentară, montată la același nivel cu lumina verde normală a semaforului, sub forma unei săgeți verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifică permisiunea pentru vehicule de a-și continua drumul în direcția indicată de săgeată, indiferent de culoarea semaforului electric, cu condiția acordării priorității de trecere vehiculelor și pietonilor care au drept de circulație.
Trebuie să știm că acest semnal verde intermitent suplimentar de forma unei săgeți verzi pe fond negru NU creează obligația de a circula pe direcția indicată, acesta nu obligă la a face ceva ci permite să se facă ceva. De exemplu pe un drum cu două sau mai multe benzi, unde semaforul este pe culoarea roșie, dacă un vehicul este încadrat pe prima bandă dorind să meargă pe direcția înainte, iar pe acea bandă marcajul aplicat permite să se circule la dreapta dar și înainte, acesta nu este obligat să vireze la dreapta pentru a elibera direcția celor ce vor să vireze la dreapta pe semnalul verde intermitent. Dar în cazul în care marcajul de pe acea bandă permite doar virajul la dreapta, acesta este obligat prin marcaj să vireze la dreapta și să circule pe această direcție pentru a elibera calea celor ce vor să vireze la dreapta pe semnalul verde intermitent.
Răspunsul corect este: C
OUG* - Articolul 59
[...]
(4) Când un semafor cu trei culori are o lumina verde intermitentă suplimentara, montată la acelaşi nivel cu lumina verde normală a semaforului, sub forma unei săgeţi verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifica permisiunea pentru vehicule de a-şi continua drumul în direcţia indicată de săgeata, indiferent de culoarea semaforului electric, cu condiţia acordării priorităţii de trecere vehiculelor şi pietonilor care au drept de circulaţie.
Regulament** - Articolul 51
(1) Semnalul de culoare verde permite trecerea.
(2) Când semaforul este însoţit de una sau mai multe lămpi care emit lumină intermitentă de culoare verde sub forma uneia sau unor săgeţi pe fond negru către dreapta, acestea permit trecerea numai în direcţia indicată, oricare ar fi în acel moment semnalul în funcţiune al semaforului.
Regulament** - Articolul 133
În cazul prevăzut la art. 51 alin. (2), conducătorii vehiculelor sunt obligați să acorde prioritate de trecere participanților la trafic cu care se intersectează și care circulă conform semnificației culorii semaforului care li se adresează.
* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)
Lasă un comentariu