Materialele disponibile pe Școala Rutieră (texte, imagini, animații 3D, videoclipuri, fișiere audio) sunt protejate de legislația privind drepturile de autor și sunt puse la dispoziția utilizatorilor pentru învățare și pregătire personală.
Distribuirea acestora către alte persoane, pentru studiu, sau partajarea în scop educațional personal sunt permise. Totuși, utilizarea acestor materiale în alte scopuri, precum publicarea pe alte platforme, reproducerea totală sau parțială, modificarea în scopul pierderii urmei operei originale, utilizarea comercială și altele asemenea, fără acordul scris al autorilor, este interzisă și atrage răspundere legală.
Pentru folosirea acestor materiale în alt scop decât cel educațional personal vă rugăm să ne contactați pentru obținerea permisiunii.
În cazul constatării unei încălcări, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri legale pentru protejarea proprietății intelectuale (acțiuni în instanță, cereri de despăgubire și/sau alte măsuri judiciare).
Drumurile agricole sunt drumuri private, iar conducătorii de vehicule care pătrund pe drumul public venind de pe o proprietate alăturată acestuia trebuie să acorde prioritate celor care circulă pe drumul public.
Prin urmare, atunci când ieșiți cu vehiculul de pe un drum agricol și intrați pe un drum public, indiferent în ce direcție intenționați să virați, aveți obligația să acordați prioritate de trecere tuturor vehiculelor care circulă pe drumul public, indiferent de direcția acestora de deplasare.
Răspunsul corect este: C
ORDONANŢĂ nr.43 din 28 august 1997 privind regimul juridic al drumurilor - Articolul 3
Din punct de vedere al destinaţiei drumurile se împart în:
a) drumuri publice - obiective de utilitate publică destinate transportului rutier în scopul satisfacerii cerinţelor economiei naţionale, ale populaţiei şi de apărare a ţării; acestea aparţin proprietăţii publice;
b) drumuri de utilitate privată - servesc activităţilor economice, forestiere, petroliere, miniere, agricole, energetice, industriale şi altora asemenea, de acces în incinte, ca şi cele din interiorul acestora, precum şi cele pentru organizări de şantier; ele sunt administrate de persoanele fizice sau juridice care le au în proprietate sau în administrare.
Regulament** - Articolul 135
Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere şi în următoarele situaţii:
[...]
f) când se pune în mişcare sau la pătrunderea pe drumul public venind de pe o proprietate alăturată acestuia faţă de vehiculul care circulă pe drumul public, indiferent de direcţia de deplasare;
[...]
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)
Lasă un comentariu