Materialele disponibile pe Școala Rutieră (texte, imagini, animații 3D, videoclipuri, fișiere audio) sunt protejate de legislația privind drepturile de autor și sunt puse la dispoziția utilizatorilor pentru învățare și pregătire personală.
Distribuirea acestora către alte persoane, pentru studiu, sau partajarea în scop educațional personal sunt permise. Totuși, utilizarea acestor materiale în alte scopuri, precum publicarea pe alte platforme, reproducerea totală sau parțială, modificarea în scopul pierderii urmei operei originale, utilizarea comercială și altele asemenea, fără acordul scris al autorilor, este interzisă și atrage răspundere legală.
Pentru folosirea acestor materiale în alt scop decât cel educațional personal vă rugăm să ne contactați pentru obținerea permisiunii.
În cazul constatării unei încălcări, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri legale pentru protejarea proprietății intelectuale (acțiuni în instanță, cereri de despăgubire și/sau alte măsuri judiciare).
Indicatorul din imagine se numește „Staționarea interzisă” și interzice staționarea voluntară a vehiculelor. Panoul adițional instalat sub indicator precizează sfârșitul zonei de acțiune a indicatorului de interzicere.
Autoturismul roșu staționează în zona de acțiune a indicatorului, deci staționează neregulamentar. Autoturismul albastru staționează în afara zonei de acțiune a indicatorului, deci staționează regulamentar.
Prin urmare, dintre cele două autoturisme, doar autoturismul albastru staționează regulamentar.
Răspunsul corect este: B
Regulament**- Articolul 143
Se interzice staţionarea voluntară a vehiculelor:
[...]
b) în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia "Staţionarea interzisă" şi a marcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării;
[...]
Regulament** - Articolul 66
[...]
(6) Semnificaţia indicatoarelor de interzicere sau de restricţie începe din dreptul acestora. În lipsa unei semnalizări care să precizeze lungimea sectorului pe care se aplică reglementarea ori a unor indicatoare care să anunţe sfârşitul interdicţiei sau al restricţiei, semnificaţia acestor indicatoare încetează în intersecţia cea mai apropiată. Când indicatoarele de interzicere sau restricţie sunt instalate împreună cu indicatorul ce anunţă intrarea într-o localitate, semnificaţia lor este valabilă pe drumul respectiv până la întâlnirea indicatorului "Ieşire din localitate", cu excepţia locurilor unde alte indicatoare dispun altfel.
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)
Lasă un comentariu