OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 (Codul rutier)
Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 (Regulamentul codului rutier)
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, expresiile şi termenii de mai jos au următorul înţeles:
1. acordare a priorităţii - obligaţia oricărui participant la trafic de a nu îşi continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obliga pe ceilalţi participanţi la trafic care au prioritate de trecere să îşi modifice brusc direcţia sau viteza de deplasare ori să oprească;
(1) Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să oprească imediat, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea drumului sau bordura trotuarului, în sensul de deplasare, la apropierea şi la trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare roşie şi sonore.
(2) Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să reducă viteza, să circule cât mai aproape de marginea drumului în sensul de deplasare şi să acorde prioritate la trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare albastră şi sonore.
(3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), pietonilor le sunt interzise traversarea şi circulaţia pe carosabil până la trecerea vehiculelor respective.
(2) Conducătorul de vehicul care circulă pe banda situată lângă marginea părţii carosabile trebuie să acorde prioritate de trecere vehiculelor care efectuează transport public de persoane numai atunci când conducătorii acestora semnalizează intenţia de a reintra în trafic din staţiile prevăzute cu alveole şi s-au asigurat că prin manevra lor nu pun în pericol siguranţă celorlalţi participanţi la trafic.
(1) Conducătorul de vehicul care executa o manevra de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.
(1) La intersecţiile cu circulaţie nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să cedeze trecerea vehiculelor care vin din partea dreapta, în condiţiile stabilite prin regulament.
(1) În intersecţiile cu circulaţie nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere vehiculelor care circulă pe sine. Acestea pierd prioritatea de trecere când efectuează virajul spre stânga sau când semnalizarea rutieră din acea zonă stabileşte o altă regulă de circulaţie.
(1) Pe un drum public prevăzut cu minimum 3 benzi pe sens, când conducătorii a două autovehicule circulă în aceeaşi direcţie, dar pe benzi diferite, şi intenţionează să se înscrie pe banda liberă dintre ei, cel care circulă pe banda din dreapta este obligat să permită celui care vine din stânga să ocupe acea bandă.
(2) Pe drumul public cu mai multe benzi, conducătorii de autovehicule care circulă pe o bandă care se sfârşeşte, pentru a continuă deplasarea pe banda din stânga trebuie să permită trecerea vehiculelor care circulă pe acea bandă.
(4) În cazul în care tramvaiul este oprit într-o staţie fără refugiu pentru pietoni, vehiculele trebuie să oprească în ordinea sosirii, în spatele acestuia, şi să îşi reia deplasarea numai după ce uşile tramvaiului au fost închise şi s-au asigurat că nu pun în pericol siguranţa pietonilor angajaţi în traversarea drumului public.
Pentru a putea întoarce vehiculul de pe un sens de mers pe celălalt prin manevrare înainte şi înapoi sau prin viraj, conducătorul acestuia este obligat să semnalizeze şi să se asigure că din faţă, din spate sau din lateral nu circulă în acel moment niciun vehicul.
Conducătorul de vehicul care se apropie de intrarea într-o intersecţie, simultan cu un autovehicul cu regim de circulaţie prioritară care are în funcţiune semnalele luminoase şi sonore, are obligaţia să îi acorde prioritate de trecere.
(1) La apropierea de o staţie pentru mijloace de transport public de persoane prevăzută cu alveolă, din care conducătorul unui astfel de vehicul semnalizează intenţia de a ieşi, conducătorul vehiculului care circulă pe banda de lângă acostament sau bordura este obligat să reducă viteza şi, la nevoie, să oprească pentru a-i permite reintrarea în trafic.
(2) Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să acorde prioritate de trecere pietonilor aflaţi pe partea carosabilă pentru a urca în tramvai sau după ce au coborât din acesta, dacă tramvaiul este oprit în staţie fără refugiu.
Conducătorul vehiculului al cărui mers înainte este obturat de un obstacol sau de prezenţa altor participanţi la trafic, care impune trecerea pe sensul opus, este obligat să reducă viteza şi, la nevoie, să oprească pentru a permite trecerea vehiculelor care circulă din sens opus.
Dacă nu puteți/doriți să vizionați varianta AUDIO-VIDEO a cursului, puteți citi varianta text ilustrată cu imagini.
Acordarea priorităţii (pierderea priorității) este obligaţia participaților la trafic de a acorda prioritate de trecere celor ce au acest drept. Aceștia au obligaţia de a nu îşi continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obliga pe ceilalţi participanţi la trafic care au prioritate de trecere să îşi modifice brusc direcţia sau viteza de deplasare ori să oprească (art. 6 pct. 1 din OUG). Este situația inversă a priorității de trecere, deoarece la întalnirea a două vehicule care își intersectează traiectoriile sau când nu pot trece ambele în același timp, unul are prioritate iar celalalt pierde prioritatea.
Se pierde prioritatea în urmatoarele cazuri:
Dacă intersecția este nedirijată iar drumurile sunt de aceeași categorie (de exemplu o intersecție de două străzi dintr-un oraș) prioritate vei avea tu, pentru că circuli din partea dreaptă a celui care dorește să meargă pe direcția înainte. Trebuie reținut că nu contează direcția pe care doriți să mergeți, ci contează direcția din care se vine.
Trebuie să specificăm încă de la începutul acestui răspuns că noi nu suntem în măsură să stabilim cine și de ce este vinovat. Pentru asta există un agent de poliție specializat pe astfel de situații. Cel mai bine este să se meargă la poliție în aceste cazuri ca polițistul specializat să decidă vinovăția și să aplice sancțiunile corecte. Noi nu putem face altceva decât să ne dăm cu părerea, pe baza legii, dar nu înseamnă că așa va decide si agentul de politie.
Legislația prevede că cel care dorește să pătrundă pe DJ, venind de pe un drum având instalat un indicator de pierdere de prioritate (Cedează trecerea sau OPRIRE) sau de pe un drum de o categorie inferioară (comunal sau local) fără a avea indicator de pierdere de prioritate, trebuie să acorde prioritate celor care circula pe DJ. Deci, cel care dorește să intre pe DJ trebuie să nu își continue deplasare (să aștepte) până ce este sigur că nu stânjenește în vreun fel circulația celor de pe DJ. Prin urmare, Cel care pătrunde pe DJ de pe drumul secundar este cel vinovat in cazul unui accident, indiferent dacă cel de pe DJ circula ci viteza peste limita admisa.
Deocamdata se poata face scoala de soferi si fara sa ai un numar anume de clase, trebuie doar sa stii sa scrii si sa citesti.
La ce numar te referi?
Numarul minim de intrebari corecte pentru a promova examenul teoretic este 22 iar maxim 26.
Atunci când două vehicule se apropie de un sector de drum aflat în rampă sau în pantă, iar pe sensul celui care urcă în rampă există un obstacol imobil și nu au loc să circule unul pe lânga celălalt, prioritate de trecere are vehiculul care urcă în rampă față de cel care coboară în pantă (art. 135 lit. e din Regulament).
Această prioritate a fost creată pentru a nu obliga vehiculele care circulă în rampă, adică cele care urcă, să oprească, știind faptul că după oprire este mult mai greu sau uneori imposibil să se pornescă în urcare, față de cel care opresc în coborâre, pentru care pornirea nu constituie un impediment.
Cel mai probabil cel care are indicatorul STOP (oprire) este cel vinovat.
Intre examene trebuie sa fie o diferenta de cel putin 15 zile calendaristice.
Ai nevoie de programare.
Cel mai sigur este sa nu faci asta. Nu ai de unde sa știi ce intenții are cel care vine pa banda 2, poate vrea sa treacă pe banda 1 chiar in acel moment. Ideea este ca daca cel de pe banda 2 se sperie si frânează sau își schimba brusc direcția se numește neacordare de prioritate.
Toate informațiile se găsesc aici - ORDONANȚĂ nr. 43 din 28 august 1997 (**republicată**) privind regimul drumurilor
Tramvaiul aflat în mers are prioriotate atunci când circulă prin intersecțiile nedirijate. Tramvaiul va pierde prioritatea în intersecțiile nedirijate, atunci când virează către stânga (art. 59 alin. 1 din OUG).
Cel mai probabil vinovat o sa fie declarat cel din urma pentru ca nu a respectat o distanta de siguranță corespunzătoare.
De regula, cel care este sub influenta alcoolului este scos cel vinovat, mai ales ca nu avea nici permis si venea de pe interzis (circulație pe contrasens).
Ne bucuram ca putem sa va ajutam.
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou pe baza unei adrese de email ↓
Pentru a te autentifica cu Facebook ↓
Autentifică-te cu FacebookAi deja cont creat? Autentifică-te aici! ↓