Pasul 3 - Mediu de învățare » GENERAL (toate întrebările) Categoria A (A, A1, A2, AM)

% din tot PASUL 3 (0 din 403)
Mediu de învățare GENERAL (toate întrebările) Categoria A (A, A1, A2, AM)
Întrebarea 264 din 403

Ce măsuri ia conducătorul unei motociclete, angajat într-un accident cu avarii uşoare?

A aşteaptă sosirea poliţistului din zonă;
B scoate motocicleta în afara părţii carosabile sau, dacă nu este posibil, o deplasează cât mai aproape de marginea drumului, după care anunţă în termen de 24 de ore cea mai apropiată unitate de poliţie competentă, pentru constatarea şi întocmirea documentelor legale;
C anunţă poliţia, fără a schimba poziţia motocicletei.

Explicație (actualizată 2024)

Explicație text categoria A / chestionare auto drpciv:
Conducătorul de autovehicul implicat într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor şi/sau alte pagube materiale, este obligat să scoată motocicleta în afara părţii carosabile sau dacă nu este posibil, o deplasează cât mai aproape de marginea drumului, după care anunţă în termen de 24 de ore cea mai apropiată unitate de poliţie competentă pentru constatarea şi întocmirea documentelor legale.
Așadar răspunsul corect este: B
 
Articol referință din legislatia rutieră în vigoare: OUG sau Regulament
Art. 79. 
(1) Conducatorii de vehicule implicati intr-un accident de circulatie in urma caruia au rezultat numai avarierea vehiculelor si/sau alte pagube materiale sunt obligati:
     a) sa scoata imediat vehiculele in afara partii carosabile ori, daca starea vehiculelor nu permite acest lucru, sa le deplaseze cat mai aproape de bordura sau acostament, semnalizandu-le prezenta;
     b) sa se prezinte la unitatea de politie competenta pe raza careia s-a produs accidentul in termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru intocmirea documentelor de constatare.
(2) Se excepteaza de la obligatiile prevazute la alin. (1) lit. b)*):
     a) conducatorii vehiculelor care incheie o constatare amiabila de accident, in conditiile legii;
     b) conducatorul de vehicul care detine o asigurare facultativa de avarii auto, iar accidentul de circulatie a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul.

Chestionare auto drpciv categoria A explicate.

Te întrebi dacă avem aceleași întrebări ca la examenul oficial ??? DA, avem aceleași întrebări. Vezi în acest VIDEO -->> Da, avem întrebările de la DRPCIV

0 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2024. Toate drepturile rezervate.