Pe timpul noptii, la apropierea de un alt vehicul care circulă din sens opus, sunteți obligat ca de la distanța de cel puțin 200 metri să folosiți luminile de întalnire concomitent cu reducerea vitezei.
Pe timpul nopții, la apropiera de un alt autovehicul care circulă în faţa dumneavoastră, aveți obligația să folosiți luminile de întâlnire de la o distanţă de cel puţin 100 metri.
Trebuie să reținem că această obligație o avem, de la 200 de metri când vehiculul se apropie din sens opus, iar de la 100 de metri atunci când vehiculul circulă în fața noastră, în acelasi sens cu noi.
Răspunsul corect este: C
(2) Pe timpul nopţii, la apropierea a două vehicule care circulă din sensuri opuse, conducătorii acestora sunt obligaţi ca de la o distanţă de cel puţin 200 m să folosească luminile de întâlnire concomitent cu reducerea vitezei. Când conducătorul de autovehicul se apropie de un autovehicul care circulă în faţă să, acesta este obligat să folosească luminile de întâlnire de la o distanţă de cel puţin 100 m.
Citeste aici
Explicatie video functioneaza, problema este de la tine, cel mai probabil din browser.
Le resetezi din contul tau de utilizator.
Daca faci mediul de invatare iar cele 45 de chestionare le faci cu 25-26 de puncte fiecare, ai toate sansele sa iei examenul teoretic.
1183
Intrebarile nu se repeta.
Nu o sa gasesti 2 intrebari cu aceeleasi variante de raspuns.
Multumim pentru donatie, este un mod de a aprecia munca depusa de noi
Cu placere, felicitari!
Schimba browserul de internet!
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou pe baza unei adrese de email ↓
Pentru a te autentifica cu Facebook ↓
Autentifică-te cu FacebookAi deja cont creat? Autentifică-te aici! ↓