Brațul stâng al polițistului rutier întins orizontal semnifică oprire pentru toți participanții la trafic a căror direcție de deplasare se intersectează cu brațul acestuia, mai exact pentru cei care vin din fața polițistului.
Prin urmare, la semnalul poliţistului orientat de regulă pe mijlocul drumului sau în mijlocul intersecției, cu faţa către dumneavoastră și cu braţul stâng întins orizontal, trebuie să opriți, deoarece direcția dvs. de deplasare se intersectează cu brațul acestuia ridicat.
Răspunsul corect este: B
(1) Semnalele poliţistului care dirijează circulaţia au următoarele semnificaţii:
a) braţul ridicat vertical semnifică "atenţie, oprire" pentru toţi participanţii la trafic care se apropie, cu excepţia conducătorilor de vehicule care nu ar mai putea opri în condiţii de siguranţă. Dacă semnalul este dat într-o intersecţie, aceasta nu impune oprirea conducătorilor de vehicule care se află deja angajaţi în traversare;
b) braţul sau braţele întinse orizontal semnifică "oprire" pentru toţi participanţii la trafic care, indiferent de sensul lor de mers, circulă din direcţia sau direcţiile intersectate de braţul sau braţele întinse. După ce a dat acest semnal, poliţistul poate cobori braţul sau braţele, poziţia să însemnând, de asemenea, "oprire" pentru participanţii la trafic care vin din faţă ori din spate;
c) balansarea, pe timp de noapte, în plan vertical, a unui dispozitiv cu lumină roşie ori a bastonului fluorescent-reflectorizant semnifică "oprire" pentru participanţii la trafic spre care este îndreptat;
d) balansarea pe verticală a braţului, având palma orientată către sol, semnifică reducerea vitezei;
e) rotirea vioaie a braţului semnifică mărirea vitezei de deplasare a vehiculelor sau grăbirea traversării drumului de către pietoni.
(2) Poliţistul care dirijează circulaţia poate efectua semnal cu braţul ca vehiculul să avanseze, să depăşească, să treacă prin faţă ori prin spatele sau, să îl ocolească prin partea să stânga sau dreapta, iar pietonii să traverseze drumul ori să se oprească.
(3) La efectuarea comenzilor prevăzute la alin. (1) şi (2), poliţistul poate folosi şi fluierul.
Lasă un comentariu