Conducătorul de vehicul care schimbă direcția de mers spre dreapta, chiar dacă semaforul este pe culoarea verde, are obligația de a acorda prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii pe care dorește să intre, când aceștia se află pe sensul de mers al vehiculului.
Răspunsul corect este: A
Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere şi în următoarele situaţii:
a) la intersecţia nedirijată atunci când pătrunde pe un drum naţional venind de pe un drum judeţean, comunal sau local;
b) la intersecţia nedirijată atunci când pătrunde pe un drum judeţean venind de pe un drum comunal sau local;
c) la intersecţia nedirijată atunci când pătrunde pe un drum comunal venind de pe un drum local;
d) când urmează să pătrundă într-o intersecţie cu circulaţie în sens giratoriu faţă de cel care circulă în interiorul acesteia;
e) când circulă în panta faţă de cel care urca, dacă pe sensul de mers al celui care urca se află un obstacol imobil. În această situaţie manevra nu este considerată depăşire în sensul prevederilor art. 120 lit. j);
f) când se pune în mişcare sau la pătrunderea pe drumul public venind de pe o proprietate alăturată acestuia faţă de vehiculul care circulă pe drumul public, indiferent de direcţia de deplasare;
g) când efectuează un viraj spre stânga sau spre dreapta şi se intersectează cu un biciclist care circulă pe o pistă pentru biciclete, semnalizată ca atare;
h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
Depinde cand gasesti loc liber.
Locurile libere difera pentru fiecare judet in parte.
La examen iti genereaza aleatoriu un chestionar din baza de date care cuprinde intrebarile de la mediul de invatare.
Urmeaaza toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
Repeta mediul de invatare pana gresesti cat mai putine intrebari (sub 50 greseli) iar la sala sa te duci cand ai facut chestionarele cu 25-26 de puncte.
Vezi explicatiile video asa retii mai usor
Daca ai facut mediul de invatare cu putine greseli (sub 50) iar cele 45 de chestionare le faci cu 25-26 de puncte, ai toate sansele sa promovezi examenul teoretic.
Da, ca sa te convingi uite aici un video demonstrativ
Urmeaaza toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
Da
Deocamdata se poata face scoala de soferi si fara sa ai un numar anume de clase, trebuie doar sa stii sa scrii si sa citesti.
Nu mai platesti.
Începând cu data de 17.03.2020 DRPCIV a suspendat activitatea de examinare pentru 30 de zile, dar cu posibilitate de prelungire. Pentru că suspendarea activității se poate prelungi, nu se știe, deocamdată, în ce mod şi din ce dată se vor relua examinările. Detalii suplimentare vor fi comunicate la finalizarea perioadei de suspendare și/sau de încetare a situației de urgență, la nivel național.
Nu mai platesti nimic.
Pana iti expira dosarul.
Dosarul este valabil 1 an de zile de la data promovarii cursurilor scolii de soferi.
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou pe baza unei adrese de email ↓
Pentru a te autentifica cu Facebook ↓
Autentifică-te cu FacebookAi deja cont creat? Autentifică-te aici! ↓