Atunci când se tractează un alt vehicul, conducătorul vehiculului care este tractat are obligația de a pune în funcțiune luminile de avarie, iar conducătorul autovehiculului care tractează are obligația de a pune în funcțiune luminile de întâlnire ale autovehiculului. Acestea vor fi respectate indiferent dacă se circulă pe timp de zi sau de noapte.
Conducătorii de autovehicule NU sunt obligați să folosească luminile de întâlnire și pe timp de zi, atunci când circulă pe drumurile județene, această obligație o au doar pe autostrăzi, pe drumurile expres și pe drumurile naționale europene (E). Însă conducătorii motocicletelor și mopedelor sunt obligați să folosească luminile de întâlnire și pe timp de zi, pe toată durata deplasării acestora pe drumurile publice, indiferent de categoria de drum pe care se deplasează.
Conducătorii de autovehicule nu sunt obligați să folosească luminile de întâlnire atunci când circulă cu viteză redusă. Dar trebuie știut că în situația în care vehiculul se deplasează foarte lent și/sau constituie el însuși un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, este obligatorie folosirea luminilor de avarie.
Răspunsul corect este: A
(1) Conducătorii de autovehicule şi tramvaie sunt obligaţi să folosească instalaţiile de iluminare şi/sau semnalizare a acestora, după cum urmează:
d) luminile de întâlnire ale autovehiculelor care însoţesc coloane militare sau cortegii, transporta grupuri organizate de persoane şi cele care tractează alte vehicule sau care transporta mărfuri ori produse periculoase, în timpul zilei;
(2) În circulaţia pe autostrăzi, pe drumurile expres şi pe cele naţionale europene (E) conducătorii de autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere sunt obligaţi să folosească şi în timpul zilei luminile de întâlnire.
(3) Conducătorii motocicletelor şi mopedelor sunt obligaţi să folosească luminile de întâlnire pe toată durata deplasării acestora pe drumurile publice.
(5) Luminile de avarie se folosesc în următoarele situaţii:
a) când vehiculul este imobilizat involuntar pe partea carosabilă;
b) când vehiculul se deplasează foarte lent şi/sau constituie el însuşi un pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic;
c) când autovehiculul sau tramvaiul este remorcat.
(6) În situaţiile prevăzute la alin. (5), conducătorii de autovehicule şi tramvaie trebuie să pună în funcţiune luminile de avarie, în mod succesiv, în ordinea opririi şi în cazul în care această manevră este impusă de blocarea circulaţiei pe sensul de mers.
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou pe baza unei adrese de email ↓
Pentru a te autentifica cu Facebook ↓
Autentifică-te cu FacebookAi deja cont creat? Autentifică-te aici! ↓
Lasă un comentariu