Intersecția este dirijată prin indicatoare de reglementare de prioritate, pe drumul cu prioritate circulă motocicleta și autoturismul, acestea întâlnesc înaintea intersecției un indicator care le conferă prioritate de trecere, având prioritate de trecere față de autocamion, care întâlnește indicatorul “Cedează trecerea”.
Între motocicleta și autoturism s-a creat o situație de egalitate, situație în care se va aplica regula priorității de dreapta, motocicleta virând către stânga îi va acorda prioritate de trecere autoturismului, deoarece autoturismul îi vine din partea dreaptă.
Ordinea de trecere este următoarea: primul va trece autoturismul, urmat de motocicletă, iar ultimul prin această intersecție va trece autocamionul.
Răspunsul corect este: C
(2) În intersecţii, conducătorii vehiculelor care virează spre stânga sunt obligaţi să acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersectează şi care circulă din partea dreapta.
(3) În intersecţiile cu circulaţie dirijată prin indicatoare de prioritate, regula priorităţii de dreapta se respecta numai în cazul în care două vehicule urmează să se întâlnească, fiecare intrând în intersecţie de pe un drum semnalizat cu un indicator având aceeaşi semnificaţie de prioritate sau de pierdere a priorităţii.
(1) Vehiculul care circulă pe un drum public pe care este instalat unul dintre indicatoarele având semnificaţia: "Drum cu prioritate", "Intersecţie cu un drum fără prioritate" sau "Prioritate faţă de circulaţia din sens invers" are prioritate de trecere.
(2) Când două vehicule urmează să se întâlnească într-o intersecţie dirijată prin indicatoare, venind de pe două drumuri publice unde sunt instalate indicatoare cu aceeaşi semnificaţie, vehiculul care vine din dreapta are prioritate.
Lasă un comentariu