Atunci când pe sensul dumeavoastră de mers întâlniți un obstacol și pentru a-l depăși trebuie să intrați pe contrasens, iar din față se apropie alt vehicul, trebuie să reduceți viteza de deplasarea și la nevoie să opriți pentru a aștepta trecrea vehiculului care circulă din sens opus, după care puteți depăși obstacolul.
Răspunsul corect este: A
(1) Depăşirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe acelaşi sens de circulaţie, prin schimbarea direcţiei de mers şi ieşirea de pe banda de circulaţie sau din şirul de vehicule în care s-a aflat iniţial.
(3) Atunci când prin manevra de depăşire se trece peste axa care separa sensurile de circulaţie, conducătorii de vehicule trebuie să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul şi că dispun de spaţiu suficient pentru a reintra pe banda iniţială, unde au obligaţia să revină după efectuarea manevrei de depăşire.
Da, este actualizat 2021
Urmeaaza toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
In majoritatea judetelor ai nevoie de programare.
Ia legatura cu instructorul tau, el stie cel mai bine cum este la el in judet
Intrebarile de aici sunt exact cele de la DRPCIV, adica cele de la examen. Ca sa te convingi uite aici un video demonstrativ
Urmeaaza toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
Recomandam ca sa se faca toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
In acest fel inveti eficient si promovezi examenul teoretic
Recomandam ca sa se faca toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
In acest fel inveti eficient si promovezi examenul teoretic din prima incercare.
Iti faci cont sau te loghezi cu facebook si ti se salveaza parcursul.
Iti arata la final de chestionar.
Nu.
Site-ul oficial al celor de la examinare este www.drpciv.ro
Repeta chestionarele la care ai mai putin de 25 de puncte si in caz ca nu ai facut inca mediul de invatare, ar fi bine sa il faci.
Sunt aceleasi intrebari ca la examenul oficial.
La examen iti genereaza aleatoriu un chestionar din baza de date care cuprinde cele 1183 de intrebari de la mediul de invatare.
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou ↓
Pentru a crea un cont nou cu facebook ↓
Login cu FacebookDacă ai deja un cont, conectează-te aici ↓
Lasă un comentariu