Oprirea este permisă pe drumurile pe care circulația se desfășoară în sens unic, oprirea fiind permisă chiar și pe partea stângă a acestor drumuri, dacă rămâne liberă cel puțin o bandă de circulație.
Oprirea voluntară a vehiculelor este interzisă în intersecții, inclusiv în cele cu circulație în sens giratoriu, precum și în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestor marcaje, oprirea este interzisă la o distanță mai mică de 25 metri de colțul intersecției.
În dreptul indicatorului parcarea interzisă nu se interzice oprirea.
Răspunsul corect este: B
(4) În localităţi, pe drumurile cu sens unic, oprirea sau staţionarea voluntară a vehiculelor este permisă şi pe partea stânga, dacă rămâne liberă cel puţin o bandă de circulaţie.
Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor:
f) în intersecţii, inclusiv cele cu circulaţie în sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanţă mai mica de 25 m de coltul intersecţiei;
Da, la examenul oficial de la DRPCIV vei avea fix aceleași întrebări ca aici pe Școala Rutieră, cu fix aceleași variante și așezarea variantelor de răspuns este fix aceeași, iar variantele corecte vor fi exact cele de aici. Toate întrebările care îți pot cădea la sală se găsesc aici pe Școala Rutieră, în pasul 3 "Mediu de învățare". În cele 45 de chestionare se găsesc toate întrebările din Mediul de învățare, dar fără câteva întrebări. Acestea câteva întrebări au fost adăugate de c*rând la examenul DRPCIV și le vei găsi doar în Mediul de învățare, de aceea este necesar să faci și Mediul de învățare.
Ne bucuram ca putem sa va ajutam.
Recomandam ca prima data sa se faca mediul de invatare si abia apoi cele 45 de chestionare, asa se invata cel mai eficient.
In plus in mediul de invatare mai sunt intrebari pe care nu le gasesti in chestionare.
Site-ul oficial al celor de la examinare este www.drpciv.ro nu un al derivat de la aceasta denumire.
Intrebarile de aici sunt exact cele de la DRPCIV, adica cele de la examen. Ca sa te convingi uite aici un video demonstrativ
Urmeaaza toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
Recomandam ca prima data sa se faca mediul de invatare si abia apoi cele 45 de chestionare, asa se invata cel mai eficient.
In plus in mediul de invatare mai sunt intrebari pe care nu le gasesti in chestionare.
Cu placere, felicitari!
Sunt aceleasi intrebari ca la examenul oficial.
La examen iti genereaza aleatoriu un chestionar din baza de date
Urmeaaza toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
Ca sa intelegi mai bine trebuie sa vezi urmatoarele lectii VIDEO:
- Diferenta dinte oprire si stationare.
- Diferenta dintre stationare si parcare.
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou ↓
Pentru a crea un cont nou cu facebook ↓
Login cu FacebookDacă ai deja un cont, conectează-te aici ↓
Lasă un comentariu