Legislația rutieră nu obligă la reducerea vitezei de deplasare la trecerea la nivel cu linia de tramvai.
La trecerile la nivel cu calea ferată indutrială nu ai obligația de a reduce viteza, dar ai obligația de a respecta semnificația semnalelor agenților de cale ferată.
Aveți obligația de a circula cu o viteză care să nu depașească, 30 km/h în localități și 50 km/h în afara locatităților atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zapadă batatorită, mâzgă sau piatră cubică umedă. În aceste situații riscul de a se produce accidente de circulație este foarte mare.
Răspunsul corect este: C
(1) Participanţii la trafic trebuie să dea dovada de prudenţă sporită la apropierea şi traversarea liniilor de cale ferată curentă sau industrială, după caz.
(3) La trecerea la nivel cu o cale ferată industrială, semnalizată corespunzător, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să se conformeze semnificaţiei semnalelor agentului de cale ferată.
(1) La intersectarea unui drum public cu o cale ferată industrială, accesul vehiculelor feroviare se face numai după semnalizarea corespunzătoare şi din timp de către cel puţin un agent de cale ferată.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), conducătorii de vehicule sunt obligaţi să se conformeze semnificaţiei semnalelor agenţilor de cale ferată.
Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteza care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor, în următoarele situaţii:
e) când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă;
Da, este o noua categorie.
Taxa de 89 lei se plateste la orice unitate CEC sau orice sucursala BCR
Aceasta taxa se poate plati si online prin transfer bancar
La examenul oficial vor fi aceleasi intrebari ca aici pe scoala rutiera, cu fix aceleasi variante si in aceeasi ordine, iar variantele corecte sunt fix cele de aici.
Toate întrebările care îți pot cădea la sală se găsesc aici pe Școala Rutieră, în pasul 3 "Mediu de învățare".
În cele 45 de chestionare se găsesc toate întrebările din Mediul de învâțare, dar fără câteva întrebări. Acestea câteva întrebări au fost adăugate de c*rând la examenul DRPCIV și le vei găsi doar în Mediul de învățare, de aceea este necesar să faci și Mediul de învățare.
Urmează toți cei 4 pași de învățare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de învățare) unde întrebările sunt explicate audio-video, iar la sală să te duci atunci când faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte, de preferat 26.
Intrebarile nu se repeta, nu o sa gaesti 2 intrebari cu acelasi variante de raspuns.
Acolo nu sunt aceleasi intrebari ca la examenul oficial.
Intrebarile de aici sunt exact cele de la DRPCIV, adica cele de la examen. Ca sa te convingi uite aici un video demonstrativ
Nu este obligatorie oprirea la toate tipurile de treceri la nivel cu calea ferata. Dar oricum nu are legatura cu viteza de deplasare la care se refera intrebarea.
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou pe baza unei adrese de email ↓
Pentru a te autentifica cu Facebook ↓
Autentifică-te cu FacebookAi deja cont creat? Autentifică-te aici! ↓