Atunci când staționați un vehiculul pe timpul nopții pe partea carosabilă a unui drum comunal neiluminat trebuie să puneți în funcțiune luminile de poziție sau de staționare. Un vehicul poate fi oprit sau staționat pe partea carosabilă a unui drum, cu toate luminile stinse, în locurile în care aceste manevre sunt permise, atunci când se află pe un drum iluminat, astfel încât vehiculul este vizibil de la o distanță de cel puțin 50 metri sau dacă acesta este scos în afara părții carosabile, pe un acostament consolidat. Prin urmare, dacă drumul este neiluminat, trebuie sa punem în funcțiune luminile de poziție sau de staționare.
Nu în toate cazurile se interzice pe timpul nopții staționarea vehiculelor pe partea carosabilă.
Dăm următoarele două exemple: Se poate staționa pe timpul nopții pe partea carosabilă:
Triunghiurile reflectorizante se vor folosi în caz de imobilizare involuntară a vehiculului pe partea carosabilă, ca de exemplu un vehicul care are o problemă tehnică și a rămas în pană pe partea carosabilă.
Vă recomandăm să consultați și articolele din legislația rutieră actualizată ce se găsesc puțin mai jos.
Răspunsul corect este: A
(1) Conducătorii de autovehicule şi tramvaie sunt obligaţi să folosească instalaţiile de iluminare şi/sau semnalizare a acestora, după cum urmează:
a) luminile de poziţie sau de staţionare pe timpul imobilizării vehiculului pe partea carosabilă în afara localităţilor, de la lăsarea serii şi până în zorii zilei, ziua când plouă torenţial, ninge abundent sau este ceaţă densă ori în alte condiţii care reduc vizibilitatea pe drumul public;
Un vehicul poate fi oprit sau staționat cu toate luminile stinse, în locurile în care aceste manevre sunt permise, atunci când se află:
a) pe un drum iluminat, astfel încât vehiculul este vizibil de la o distanță de cel puțin 50 m;
b) în afara părții carosabile, pe un acostament consolidat;
(6) Nu este permisă staționarea pe partea carosabilă, în timpul nopții, a tractoarelor, a remorcilor, a mopedelor, a bicicletelor, a mașinilor și utilajelor autopropulsate utilizate în lucrări de construcții, agricole sau forestiere, a vehiculelor cu tracțiune animală ori a celor trase sau împinse cu mâna.
Un vehicul poate fi oprit sau staționat cu toate luminile stinse, în locurile în care aceste manevre sunt permise, atunci când se află:
a) pe un drum iluminat, astfel încât vehiculul este vizibil de la o distanță de cel puțin 50 m;
b) în afara părții carosabile, pe un acostament consolidat;
(1) Dacă un autovehicul sau o remorcă a rămas în până pe partea carosabilă a drumului și nu poate fi deplasat/deplasată în afara acesteia, conducătorul autovehiculului este obligat să pună în funcțiune luminile de avarie și să instaleze triunghiurile reflectorizante.
In majoritatea judetelor ai nevoie de programare.
Ia legatura cu instructorul tau, el stie cel mai bine cum este la el in judet
Du-te la sala atunci cand ai facut toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte fiecare, repeta chestionarele la care ai mai putin de 25 de puncte si in caz ca nu ai facut inca mediul de invatare, ar fi bine sa il faci.
In plus in mediul de invatare mai sunt intrebari pe care nu le gasesti in chestionare.
Repeta mediul de invatare pana gresesti cat mai putine intrebari (sub 50 greseli) iar la sala sa te duci cand ai facut chestionarele cu 25-26 de puncte.
Vezi explicatiile video asa retii mai usor.
Nu se repeta.
Recomandam ca prima data sa se faca mediul de invatare si abia apoi cele 45 de chestionare, asa se invata cel mai eficient.
In plus in mediul de invatare mai sunt intrebari pe care nu le gasesti in chestionare.
Ne bucuram ca putem sa va ajutam.
Staţionarea pe partea carosabilă pe timpul nopţii nu se interzice pe toate categorie de drum. Dar atunci când staționați pe timpul nopții pe partea carosabilă a unui drum comunal neiluminat, din afara localităților, se vor folosi luminile de poziție sau de staționare.
Vehicule sunt toate. Noțiunea de vehicul cuprinde si vehicule cu motor si vehicule fără motor, chiar si biciclete.
Sunt aceleasi intrebari ca la examenul oficial.
La examen iti genereaza aleatoriu un chestionar din baza de date care cuprinde cele 1183 de intrebari de la mediul de invatare.
Vehicule sunt toate (biciclete, remorci, autoturisme) inclusiv autovehicule. Deci, specificând vehicule, sunt incluse si autovehiculele.
Nu se specifica termenul de „parcare”. Întrebarea se refera la staționare.
Trimiteti un e-mail pe office@scoalarutiera.ro
Ne bucurăm că vă putem ajuta.
Cu placere, felicitari!
Cu placere, felicitari!
Cere ajutorul instructorului tau, el te va ajuta cu astef de informatii. Sau poti suna la scoala ta de soferi.
Nu ai de ce sa te temi...intrebarile sunt aceleasi...incearca sa iti stapanesti emotiile.
Mult mai greu o sa fie la traseu.
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou pe baza unei adrese de email ↓
Pentru a te autentifica cu Facebook ↓
Autentifică-te cu FacebookAi deja cont creat? Autentifică-te aici! ↓