Pasul 3 - Mediu de învățare » GENERAL (toate întrebările) Categoria C (C, C1)

% din tot PASUL 3 (0 din 524)
Mediu de învățare GENERAL (toate întrebările) Categoria C (C, C1)
Întrebarea 100 din 524

Care dintre următoarele manevre, efectuate pe drumul public de către conducătorul de vehicul, sunt considerate a fi comportament agresiv?

A deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
B depășirea pe partea dreaptă a vehiculului care a semnalizat intenția și s-a încadrat corespunzător părăsirii sensului de mers spre stânga;
C realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia.

Explicație (actualizată 2024)

Pentru variantele  A  și  C 

Este interzisă adoptarea unui comportament agresiv în conducerea acestora pe drumurile publice. Manevra de deplasare succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens, precum și manevra prin care se realizează intenționat un derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia sunt considerate a fi comportament agresiv, fiind interzisă efectuarea acestor manevre pe drumurile publice.

Adoptarea unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice se sancționează contravențional, astfel:

  • dacă prin adoptarea unui comportament agresiv s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (însemnând un accident rutier fără victime), se aplică amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile;
  • dacă prin adoptarea unui comportament agresiv NU s-a produs un accident de circulație, se aplică amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Pentru varianta  B 

Deși manevra de depășire se efectuează numai pe partea stângă a vehiculului depășit, prin excepție, vehiculul al cărui conducător a semnalizat intenția și s-a încadrat corespunzător părăsirii sensului de mers spre stânga se depășește prin partea dreaptă. Prin urmare, manevra de la varianta B de răspuns este permisă și nu este considerată a fi comportament agresiv.


Răspunsul corect este: A și C

Găsiți aici lecție video cu Obligațiile și Interzicerile conducătorilor auto --> Codul Rutier - Obligațiile conducătorilor auto în timpul deplasării
Găsiți aici lecție video despre manevra de depășire  --> Codul Rutier - manevre depășirea

Articole de referință (legislație 2024)

Pentru variantele  A  și  C 

OUG - Articolul 54^1

(1) Se interzice conducătorilor de vehicule să adopte un comportament agresiv în conducerea acestora pe drumurile publice.
(2) Prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:
a) deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
b) întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
c) pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
d) circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
e) folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
f) conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți;
g) mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spatele acestuia;
h) realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
i) conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.


Pentru varianta  B 

OUG - Articolul 45

(5) Depășirea se efectuează numai pe partea stângă a vehiculului depășit. Tramvaiul sau vehiculul al cărui conducător a semnalizat intenția și s-a încadrat corespunzător părăsirii sensului de mers spre stânga se depășește prin partea dreapta.

Te întrebi dacă avem aceleași întrebări ca la examenul oficial ??? DA, avem aceleași întrebări. Vezi în acest VIDEO -->> Da, avem întrebările de la DRPCIV

2 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2024. Toate drepturile rezervate.