Materialele disponibile pe Școala Rutieră (texte, imagini, animații 3D, videoclipuri, fișiere audio) sunt protejate de legislația privind drepturile de autor și sunt puse la dispoziția utilizatorilor pentru învățare și pregătire personală.
Distribuirea acestora către alte persoane, pentru studiu, sau partajarea în scop educațional personal sunt permise. Totuși, utilizarea acestor materiale în alte scopuri, precum publicarea pe alte platforme, reproducerea totală sau parțială, modificarea în scopul pierderii urmei operei originale, utilizarea comercială și altele asemenea, fără acordul scris al autorilor, este interzisă și atrage răspundere legală.
Pentru folosirea acestor materiale în alt scop decât cel educațional personal vă rugăm să ne contactați pentru obținerea permisiunii.
În cazul constatării unei încălcări, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri legale pentru protejarea proprietății intelectuale (acțiuni în instanță, cereri de despăgubire și/sau alte măsuri judiciare).
Legislația rutieră nu prevede ca atunci când, pe timp de noapte, drumul este neiluminat să schimbați lumina de drum (faza lungă) cu cea de întâlnire (faza scurtă).
Legislația rutieră nu prevede ca atunci când circulați pe timp de noapte în localitate, pe un drum cu mai multe benzi pe sens, să schimbați lumina de drum (faza lungă) cu cea de întâlnire (faza scurtă)
Pe timpul nopții, la apropierea de un alt vehicul care circulă din sens opus, sunteți obligat ca de la distanța de cel puțin 200 de metri să folosiți luminile de întâlnire (faza scurtă), concomitent cu reducerea vitezei. Astfel, dacă aveți în funcțiune lumina de drum (faza lungă), aveți obligația de a o schimba cu lumina de întâlnire (faza scurtă).
Răspunsul corect este: C
Legislația rutieră nu prevede nimic în acest sens.
Legislația rutieră nu prevede nimic în acest sens.
Regulament** - Articolul 114
(1) Conducătorii de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie sunt obligați să folosească instalațiile de iluminare și/sau semnalizare a acestora, după cum urmează:
[...]
b) luminile de întâlnire sau de drum, în mers, atât în localități, cât și în afara acestora, după gradul de iluminare a drumului public;
[...]
(2) Pe timpul nopții, la apropierea a două vehicule care circulă din sensuri opuse, conducătorii acestora sunt obligați ca de la o distanță de cel puțin 200 m să folosească luminile de întâlnire concomitent cu reducerea vitezei. Când conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier se apropie de un autovehicul care circulă în față să, acesta este obligat să folosească luminile de întâlnire de la o distanță de cel puțin 100 m.
(3) Pe timpul nopții sau în condiții de vizibilitate redusă conducătorii de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie care se apropie de o intersecție nedirijată prin semnale luminoase sau de către polițiști sunt obligați să semnalizeze prin folosirea alternantă a luminilor de întâlnire cu cele de drum dacă nu încalcă astfel prevederile alin. (2).
[...]
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)
Lasă un comentariu