Conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, indiferent dacă ocupă locurile din față sau din spate ale autovehiculului și indiferent dacă circulă în localitate sau în afara localității.
Cu toate acestea, legislația rutieră prevede anumite excepții de la obligația de a purta centura de siguranță, printre excepții se află persoanele care au certificat medical în care să fie menționată afecțiunea care contraindică purtarea centurii de siguranță, precum și femeile în stare vizibilă de graviditate, aceste două categorii fiind scutite de la această obligație.
Legislația rutieră NU prevede o excepție de la purtarea centurii de siguranță pentru copiii cu vârsta de până la 12 ani. În cazul transportului de copii în autovehicule, legislația rutieră este foarte strictă, pentru aceștia sunt obligații speciale ce trebuie bine înțelese.
Pentru mai multe informații cu privire la regulile ce trebuie respectate la transportarea copiilor accesați lecția Audio-Video „Capitolul 8 partea 7 - Obligații și interdicții privind transportul copiilor” din pasul 1 de pe Școala Rutieră.
Răspunsul corect este: B și C
OUG* - Articolul 36
(1) Conducătorii de autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere şi persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcţie cu centuri sau dispozitive de siguranţă omologate trebuie să le poarte în timpul circulaţiei pe drumurile publice, cu excepţia cazurilor prevăzute în regulament.
(1^1) Conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin construcţie cu centuri de siguranţă trebuie să informeze pasagerii cu privire la obligaţia legală de a le purta în timpul circulaţiei pe drumurile publice.
(1^2) Conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin construcţie cu centuri de siguranţă au obligaţia să se asigure că, pe timpul conducerii vehiculului, minorii poartă centurile de siguranţă sau sunt transportaţi numai în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, în condiţiile prevăzute de regulament.
[...]
Regulament** - Articolul 97
[...]
(4) Se exceptează de la obligaţia de a purta centura de siguranţă:
a) conducătorii de autoturisme pe timpul executării manevrei de mers înapoi sau care staţionează;
b) femeile în stare vizibilă de graviditate;
c) conducătorii de autoturisme care executa servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, când transporta pasageri;
d) persoanele care au certificat medical în care să fie menţionată afecţiunea care contraindică purtarea centurii de siguranţă;
e) instructorii auto, pe timpul pregătirii practice a persoanelor care învăţa să conducă un autovehicul pe drumurile publice sau examinatorul din cadrul autorităţii competente în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere.
(5) Persoanele prevăzute la alin. (4) lit. d) sunt obligate să aibă asupra lor certificatul medical, în conținutul căruia trebuie să fie menționată durata de valabilitate a acestuia.
[...]
* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)
Lasă un comentariu