Materialele disponibile pe Școala Rutieră (texte, imagini, animații 3D, videoclipuri, fișiere audio) sunt protejate de legislația privind drepturile de autor și sunt puse la dispoziția utilizatorilor pentru învățare și pregătire personală.
Distribuirea acestora către alte persoane, pentru studiu, sau partajarea în scop educațional personal sunt permise. Totuși, utilizarea acestor materiale în alte scopuri, precum publicarea pe alte platforme, reproducerea totală sau parțială, modificarea în scopul pierderii urmei operei originale, utilizarea comercială și altele asemenea, fără acordul scris al autorilor, este interzisă și atrage răspundere legală.
Pentru folosirea acestor materiale în alt scop decât cel educațional personal vă rugăm să ne contactați pentru obținerea permisiunii.
În cazul constatării unei încălcări, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri legale pentru protejarea proprietății intelectuale (acțiuni în instanță, cereri de despăgubire și/sau alte măsuri judiciare).
Claxonatul intermitent, pentru a-i atenționa pe participanții la trafic din spatele vehiculului, nu se recomandă în asemenea situații, unii participanți la trafic s-ar putea speria.
Conducătorii de autovehicule sunt obligați să folosească luminile pentru mersul înapoi atunci când vehiculul este manevrat înapoi. Luminile de semnalizare pentru mersul înapoi din dotarea autovehiculului sunt poziționate în spatele autovehiculului, acestea se aprind automat la cuplarea manetei de viteze în treapta de mers înapoi. Se recomandă, prin regulamentul rutier, dotarea autovehiculelor și cu dispozitive sonore pentru semnalizarea acestei manevre.
Luminile de avarie nu constituie semnalizarea specifică mersului înapoi.
Regulamentul rutier precizează ca luminile de avarie să se folosească în următoarele situații:
Conducătorii de autovehicule și tramvaie trebuie să pună în funcțiune luminile de avarie, în mod succesiv, în ordinea opririi și în cazul în care această manevră este impusă de blocarea circulației pe sensul de mers.
Regulament** - Articolul 113
(1) Mijloacele de avertizare sonoră trebuie folosite de la o distanţă de cel puţin 25 m faţă de cei cărora li se adresează, pe o durata de timp care să asigure perceperea semnalului şi fără să îi determine pe aceştia la manevre ce pot pune în pericol siguranţa circulaţiei.
[...]
Regulament** - Articolul 114
(1) Conducătorii de autovehicule şi tramvaie sunt obligaţi să folosească instalaţiile de iluminare şi/sau semnalizare a acestora, după cum urmează:
[...]
f) luminile pentru mersul înapoi atunci când vehiculul este manevrat către înapoi;
[...]
Regulament** - Articolul 128
[...]
(4) Mersul înapoi cu autovehiculul trebuie semnalizat cu lumina sau luminile speciale din dotare. Se recomanda dotarea autovehiculelor și cu dispozitive sonore pentru semnalizarea acestei manevre.
Regulament** - Articolul 114
[...]
(5) Luminile de avarie se folosesc în următoarele situaţii:
a) când vehiculul este imobilizat involuntar pe partea carosabilă;
b) când vehiculul se deplasează foarte lent şi/sau constituie el însuşi un pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic;
c) când autovehiculul sau tramvaiul este remorcat.
(6) În situaţiile prevăzute la alin. (5), conducătorii de autovehicule şi tramvaie trebuie să pună în funcţiune luminile de avarie, în mod succesiv, în ordinea opririi şi în cazul în care această manevră este impusă de blocarea circulaţiei pe sensul de mers.
[...]
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)
Lasă un comentariu