Pasul 2 - Indicatoare și marcaje explicate » Indicatoare de interzicere sau restrictie

Ai parcurs 0% din Indicatoare de interzicere sau restrictie

Depășirea autovehiculelor, cu excepția motocicletelor fără ataș, interzisă

Denumire:

„Depășirea autovehiculelor, cu excepția motocicletelor fără ataș, interzisă”

Semnificație (informație importantă):

Acest indicator interzice conducătorilor de autovehicule să efectueze manevra de depășire a autovehiculelor, excepție făcând motocicletele fără ataș și mopedele, care pot fi depășite. Având în vedere că acesta interzice efectuarea manevrei de depășire a autovehiculelor, nu se interzice și depășirea vehiculelor simple, astfel, este permisă depășirea bicicletelor, trotinetelor electrice, vehiculelor cu tracțiune animală și a vehiculelor trase sau împinse cu mâna.

Amplasare (informație suplimentară):

La capetele sectorului de drum pe care se interzice autovehiculelor depășirea oricărui vehicul cu motor, cu excepția motocicletelor fără ataș și a mopedelor. Sfârșitul sectorului cu depășirea interzisă se semnalizează prin indicatorul „Sfârșitul interzicerii de a depăși”.

Dacă pe sectorul de drum există și alte rescticții impuse prin indicatoare, sfârșitul sectorului cu depășirea interzisă se poate semnaliza și cu indicatorul „Sfărșitul tuturor restricțiilor”.

Dacă nu sunt instalate unul dintre indicatoarele „Sfârșitul interzicerii de a depăși” și „Sfărșitul tuturor restricțiilor”, sectorul de drum cu depășirea interzisă se sfârșește la prima intersecție.

Regulament** - Articolul 66

(6) Semnificaţia indicatoarelor de interzicere sau de restricţie începe din dreptul acestora. În lipsa unei semnalizări care să precizeze lungimea sectorului pe care se aplică reglementarea ori a unor indicatoare care să anunţe sfârşitul interdicţiei sau al restricţiei, semnificaţia acestor indicatoare încetează în intersecţia cea mai apropiată. Când indicatoarele de interzicere sau restricţie sunt instalate împreună cu indicatorul ce anunţă intrarea într-o localitate, semnificaţia lor este valabilă pe drumul respectiv până la întâlnirea indicatorului "Ieşire din localitate", cu excepţia locurilor unde alte indicatoare dispun altfel.

Alte informații utile (informație suplimentară):

Pe sectorul de drum pe care se interzice manevra de depășire se interzic și manevrele de oprire, staționare, întoarcere și mers înapoi.

Găsiți mai multe despre „Manevra de depășire și locurile în care este interzisă depășirea” în această lecție Audio-Video 3D --> Codul Rutier - Depășirea
Găsiți mai multe despre „Manevrele de oprire, staționare și parcare” în această lecție Audio-Video 3D --> Codul Rutier - Oprirea, staționarea și parcarea
Găsiți mai multe despre „Manevrele de întoarcerea și mers înapoi” în această lecție Audio-Video 3D --> Codul Rutier - Întoarcerea și mersul înapoi

** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)

26 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2024. Toate drepturile rezervate.