Pasul 3 - Mediu de învățare » GENERAL (toate întrebările) Categoria A (A, A1, A2, AM)

% din tot PASUL 3 (0 din 410)
Mediu de învățare GENERAL (toate întrebările) Categoria A (A, A1, A2, AM)
Întrebarea 236 din 410

Semnalul galben intermitent al semaforului:

A anunță apariția semnalului roșu;
B obligă conducătorul unei motociclete să reducă viteza și să circule respectând regulile de circulație aplicabile în acea intersecție;
C interzice intrarea în intersecție.

Explicație (actualizată 2024)

Semnalul de culoare galbenă intermitent permite trecerea, însă conducătorul de vehicul este obligat să circule cu viteza redusă și să respecte semnificația semnalizării rutiere sau a regulilor de circulație aplicabile în acel loc.

De exemplu, dacă lângă semaforul cu lumină galbenă intermitentă este instalat indicatorul de reglementare de prioritate “Oprire”, veți circula cu viteză redusă și veți respecta semnificația indicatorului “Oprire”, oprind și acordând prioritate de trecere celor care circulă pe drumul transversal.

Răspunsul corect este: B


Recomandări:
Semnificația tuturor semnalelor semafoarelor - Lecție Audio-Video -->> Codul rutier - Semnalele luminoase sau sonore
Regula priorității de dreapta - Lecție Audio-Video --> Codul Rutier - Prioritatea de trecere acordată prin lege

Articole de referință (legislație 2024)

Regulament** - Articolul 53

[...]
(2) Semnalul de culoare galbenă intermitent permite trecerea, conducătorul de vehicul fiind obligat să circule cu viteza redusă, să respecte semnificaţia semnalizării rutiere şi a regulilor de circulaţie aplicabile în acel loc.

OUG* - Articolul 57

(1) La intersecţiile cu circulaţie nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să cedeze trecerea vehiculelor care vin din partea dreapta, în condiţiile stabilite prin regulament.
[...]

OUG* - Articolul 59

[...]
(2) În intersecţii, conducătorii vehiculelor care virează spre stânga sunt obligaţi să acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersectează şi care circulă din partea dreapta.
[...]

Regulament** - Articolul 62

Semaforul de avertizare se instalează la ieşirea din intersecţie şi este constituit dintr-un corp de iluminat cu lumină galbenă intermitentă. Acesta poate avea în câmpul sau imaginea unui pieton în mişcare, de culoare galbenă pe fond negru.


* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)

Te întrebi dacă avem aceleași întrebări ca la examenul oficial ??? DA, avem aceleași întrebări. Vezi în acest VIDEO -->> Da, avem întrebările de la DRPCIV

0 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2024. Toate drepturile rezervate.