La întâlnirea indicatorului “Cedează trecerea” aveți obligația de a reduce viteza de deplasare și de a acorda prioritate de trecere vehiculelor care au prioritate de trecere, adica, de regulă, vehiculelor care circulă pe drumul transversal.
Nu aveți obligația de a reduce viteza de deplasare atunci când circulați din direcția opusă vehiculelor de transpot public de persoane, chiar dacă acesetea sunt oprite în stație. Dar dacă se trece foarte aproape de acestea, ca de exemplu atunci când drumul are doar o singură bandă pe sens și este îngust, se recomandă, din punct de vedere la conduitei preventive, să se reducă viteza și să se sporească atenția.
Nu aveți obligația de a reduce viteza nici în situația în care întâlniți indicatorul “Priorotate față de circulația din sens invers”, la întalnirea acestui indicator aveți prioritate de trecere față de vehiculele care circulă din sens opus.
Răspunsul corect este: A
Ia legatura cu cei de la DRPCIV
12 luni de la data absolvirii, adica de la data efectuarii ultimei ore de conducere si/sau a promovarii testului de absolvire a scolii.
Din punct de vedere legal, un dosar de scolarizare NU poate fi prelungit, ci intr-o astfel de situatie trebuie sa urmati din nou cursurile INTEGRAL: adica pregatirea teoretica si toate orele de conducere minim obligatorii.
Recomandam sa se faca toti pasii de invatare, asa este cel mai eficient.
Intrebarile de aici sunt exact cele de la DRPCIV, adica cele de la examen. Ca sa te convingi uite aici un video demonstrativ
Urmeaaza toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
Articolul 36^1
(1) Valabilitatea cursului de pregătire teoretică și practică prevăzută la art. 36 se prelungește cu echivalentul duratei stării de urgență, de asediu, de mobilizare, de alertă sau de război, care a avut ca efect suspendarea activității de examinare în vederea obținerii permisului de conducere.
(2) Atunci când valabilitatea cursului de pregătire teoretică și practică prevăzută la art. 36 expiră pe durata stării de urgență, de asediu, de mobilizare, de alertă sau de război, care a avut ca efect suspendarea activității de examinare în vederea obținerii permisului de conducere, la încetarea stării respective se acordă o nouă valabilitate cursului, echivalentă cu durata suspendării respectivei activități.
Ia legatura cu cei de la scoala ta de soferi.
Programarea online se face pe site-ul www.drpciv.ro la secțiunea „servicii online”, apăsând apoi pe subsecțiunea „programare la ghișeu”. Această programare online se face pentru a ajunge la ghișeu la o data si la o ora stabilita de tine (in funcție de locurile disponibile) pentru a nu mai sta la coada ca in mod obișnuit. Cand ajungi la ghișeu spui ce anume dorești sa faci, înregistrare dosar si programare pentru a da examenul de sala sau examenul de traseu. Cere ajutorul instructorului tău sau scolii tale de șoferi oriunde ai nevoie de ajutor, ei sunt cei in măsură sa te ajute in caz de nevoie.
In bulina rosie din partea dreapta.
Recomandam ca prima data sa se faca mediul de invatare si abia apoi cele 45 de chestionare, asa se invata cel mai eficient.
In plus in mediul de invatare mai sunt intrebari pe care nu le gasesti in chestionare.
Pentru înregistrare, se parcurg pași din acest video, vezi video aici - Scoala Rutiera Cont
Trebuie sa iti faci cont ca sa ti se memoreze parcursul.
Cu placere, felicitari!
Du-te la sala atunci cand ai facut toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte fiecare, repeta chestionarele la care ai mai putin de 25 de puncte si in caz ca nu ai facut inca mediul de invatare, ar fi bine sa il faci.
Repeta chestionarele la care ai mai putin de 25 de puncte si in caz ca nu ai facut inca mediul de invatare, ar fi bine sa il faci.
Recomandam ca prima data sa se faca mediul de invatare si abia apoi cele 45 de chestionare, asa se invata cel mai eficient.
In plus in mediul de invatare mai sunt intrebari pe care nu le gasesti in chestionare.
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou ↓
Pentru a crea un cont nou cu facebook ↓
Login cu FacebookDacă ai deja un cont, conectează-te aici ↓
Lasă un comentariu