Conducătorilor de vehicule le este interzis să aibă în timpul mersului preocupări de natură a le distrage în mod periculos atenţia. Consultarea unei harți în timpul deplasării reprezintă un astfel de comportament. Deci trebuie să opriți autovehiculul în afara parții carosabile, imediat ce acest lucru este posibil, să puteți consulta harta fară a nu pune în pericol siguranța circulației rutiere.
Răspunsul corect este: B
Se interzice conducătorului de autovehicul sau de tramvai:
8. să aibă în timpul mersului preocupări de natura a-i distrage în mod periculos atenţia ori să folosească instalaţii de sonorizare la un nivel de zgomot care ar afecta deplasarea în siguranţă a lui şi a celorlalţi participanţi la trafic;
(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:
10. efectuarea de către conducătorul unui vehicul a unor activităţi de natura a-i distrage atenţia de la conducere ori folosirea instalaţiilor de sonorizare la un nivel de zgomot care afectează deplasarea în siguranţă a lui şi a celorlalţi participanţi la trafic;
Nu mai este.
Cu placere, felicitari!
Ne bucuram ca putem sa va ajutam.
Recomandam ca sa se faca toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
In acest fel inveti eficient si promovezi examenul teoretic
Pentru ca nu se specifica dacă oprirea se face pe carosabil sau in afara acestuia.
Da, este permis.
Bafta!
Cu plăcere!
Nu este o problema, informatiile sunt tinute la ei pe server.
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou pe baza unei adrese de email ↓
Pentru a te autentifica cu Facebook ↓
Autentifică-te cu FacebookAi deja cont creat? Autentifică-te aici! ↓