Pentru nerespectarea semnificației indicatoarelor “Copii” și “Drum cu denivelări” nu se aplică puncte de penalizare.
Atunci când vă apropiați de o trecere la nivel cu o cale ferată curentă și întâlniți unul dintre indicatoarele „Trecere la nivel cu o cale ferată simplă, fără bariere”, „Trecere la nivel cu o cale ferată dubla, fără bariere” sau „Oprire” aveți obligația de a opri în locul cu vizibilitate maximă asupra căii ferate, fără a trece de indicatoare, și să vă asigurați că din partea stângă sau din partea dreaptă nu se apropie niciun vehicul feroviar, după care vă puteți continua deplasarea. Nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și se sancționează cu amenda contravențională prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea a 6 puncte de penalizare.
Răspunsul corect este: C
(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice:
(2) Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 6 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d).
(1) Săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:
d) 6 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte:
8. nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor Trecere la nivel cu o cale ferată simplă, fără bariere; Trecere la nivel cu o cale ferată dubla, fără bariere sau Oprire, instalate la trecerea la nivel cu o cale ferată;
Lasă un comentariu