Coloana cu regim prioritar va avea întotdeauna în funcţiune semnale speciale de avertizare sonore şi luminoase de culoare roşie, acestea obligă participanţii la trafic să oprească în direcţia de mers cât mai aproape de marginea drumului, iar arunci când este întâlnită în intersecții, are obligaţia să îi acorde prioritate de trecere.
Prin urmare, atunci când întâlniți o coloană oficială, indiferent dacă polițistul care însoțește coloana scoate brațul cu sau fără baston reflectorizant pe partea dreaptă a avutovehiculului poliției, aveți obligația de a opri imediat pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea drumului sau bordura trotuarului, în sensul de deplasare.
Răspunsul corect este: B
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, expresiile şi termenii de mai jos au următorul înţeles:
11. coloana oficială - unul sau mai multe vehicule care circulă pe drumul public şi sunt însoţite de unul sau mai multe autovehicule ale poliţiei rutiere, care au în funcţiune semnale speciale de avertizare sonore şi luminoase de culoare roşie;
(1) Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să oprească imediat, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea drumului sau bordura trotuarului, în sensul de deplasare, la apropierea şi la trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare roşie şi sonore.
(2) Poliţistul rutier aflat într-un autovehicul al poliţiei poate executa semnale cu braţul, cu sau fără baston reflectorizant, scos pe partea laterală dreapta a vehiculului. Acest semnal semnifică oprire pentru conducătorii vehiculelor care circulă în spatele autovehiculului poliţiei. Acelaşi semnal efectuat pe partea stânga a autovehiculului semnifică oprire pentru conducătorii vehiculelor care circulă pe banda din partea stânga în acelaşi sens de mers ori în sens opus celui al autovehiculului poliţiei.
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou pe baza unei adrese de email ↓
Pentru a te autentifica cu Facebook ↓
Autentifică-te cu FacebookAi deja cont creat? Autentifică-te aici! ↓
Lasă un comentariu