Dacă un autoturism circulă într-o localitate în care viteza maximă admisă este de 50 km/h și depășește limita maximă admisă cu o viteză cuprinsă între 10 și 50 de km/h va fi sancționat cu amendă contravențională și puncte de penalizare. Dacă acesta depășește limita maximă admisă cu mai mult de 50 de km/h, va fi sancționat cu amendă contravențională și cu suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Răspunsul corect este: C
(2) Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a).
(2) Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b).
(1) Săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:
a) 2 puncte de penalizare pentru savarsirea urmatoarelor fapte:
4. depasirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;
b) 3 puncte de penalizare pentru savarsirea urmatoarelor fapte:
2. depasirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;
(2) Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 4 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. c).
c) 4 puncte de penalizare pentru savarsirea urmatoarelor fapte:
3. depasirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;
(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:
e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.
(2) Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 6 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d).
d) 6 puncte de penalizare pentru savarsirea urmatoarelor fapte:
3. depasirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;
Felicitari!
Intrebarile din carte nu sunt ca cele de la examen, o mare parte din intrebari sunt create de cei care au facut cartea, de aceea acolo sunt intrebari mai multe decat aici.
Ne bucuram ca putem sa va ajutam.
Recomandam ca sa se faca toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
In acest fel inveti eficient si promovezi examenul teoretic
Recomandam ca prima data sa se faca mediul de invatare si abia apoi cele 45 de chestionare, asa se invata cel mai eficient.
In plus in mediul de invatare mai sunt intrebari pe care nu le gasesti in chestionare.
Dosarele care expiră pe perioada situației de urgență vor avea valabilitatea prelungită. Dosarele care expiră imediat după ce s-a terminat situația de urgență au prioritate la programări.
Vorbeste cu instructorul tau.
Proba teoretica (sala) va începe undeva după data de 15 iunie. La proba teoretica programările se vor face la ghișeu sau, poți face programare online pentru a ajunge la ghișeu. Aici, la programările pentru sala nu este încă sigură aceasta modalitate de programare, probabil or să anunțe cei de la DRPCIV mai multe detalii când o să ne apropiem de data de 15 iunie.
Gasesti tot ce ai nevoie pe site.
Urmeaaza toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
Recomandam sa se faca toti pasii de invatare
Din contul tau de utilizator.
Du-te la sala atunci cand ai facut toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte fiecare, repeta chestionarele la care ai mai putin de 25 de puncte si in caz ca nu ai facut inca mediul de invatare, ar fi bine sa il faci.
Cu placere, felicitari!
Dezabureste geamurile masinii sa poti vedea prin ele ca sa poti circula in siguranta.
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou ↓
Pentru a crea un cont nou cu facebook ↓
Login cu FacebookDacă ai deja un cont, conectează-te aici ↓
Lasă un comentariu