Intenția conducătorilor de autovehicule de a schimba direcția de deplasare se semnalizează prin punerea în funcțiune a luminilor indicatoare de direcție cu cel puțin 50 metri în localități și 100 metri în afara localităților înainte de începerea efectuării manevrei. Distanța de cel puțin 100 de metri semnifică distanța dintre locul în care semnalizăm intenția de a efectua manevra și locul în care se începe manevra, adică distanța parcursă cu semnalizatorul în funcțiune până când începeți efectuarea manevrei.
Răspunsul corect este: B
(1) Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să semnalizeze schimbarea direcţiei de deplasare, depăşirea, oprirea şi punerea în mişcare.
(2) Intenţia conducătorilor de autovehicule şi tramvaie de a schimba direcţia de mers, de a ieşi dintr-un rând de vehicule staţionate ori de a intra într-un asemenea rând, de a trece pe o altă bandă de circulaţie sau de a vira spre dreapta ori spre stânga sau a celor care urmează să efectueze întoarcere, depăşire ori oprire se semnalizează prin punerea în funcţiune a luminilor indicatoare de direcţie cu cel puţin 50 m în localităţi şi 100 m în afara localităţilor înainte de începerea efectuării manevrelor.
Cu placere, felicitari!
Recomandam ca sa se faca toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
In plus in mediul de invatare mai sunt intrebari pe care nu le gasesti in chestionare.

Poti sa faci scoala de soferi cu 3 luni inainte sa implinesti 18 ani, examenul poti sa il dai doar dupa ce implinesti 18 ani.
Recomandam ca sa se faca toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
In plus in mediul de invatare mai sunt intrebari pe care nu le gasesti in chestionare.
In acest fel inveti eficient si promovezi examenul teoretic
Cu placere, felicitari!
Deocamdata se poata face scoala de soferi si fara sa ai un numar anume de clase, trebuie doar sa stii sa scrii si sa citesti.
Ai nevoie de viza de flotant.
Da, poti.
Nu are legatura
Taxa de 89 lei se plateste la orice unitate CEC sau orice sucursala BCR
Sunt exact cele de la DRPCIV, adica cele de la examen. Ca sa te convingi uite aici un video demonstrativ
Urmeaaza toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
Recomandam ca sa se faca toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
In acest fel inveti eficient si promovezi examenul teoretic
Cu ce documente se poate face dovada domiciliului sau reședinței în România ?
Iti recomandam sa repeti mediul de invatare pana gresesti cat mai putin (sub 50 intrebari) si la examen sa mergi cand ai facut cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou pe baza unei adrese de email ↓
Pentru a te autentifica cu Facebook ↓
Autentifică-te cu FacebookAi deja cont creat? Autentifică-te aici! ↓