Nerespectarea semnalelor, indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se pedepsește cu amendă contravențională prevăzută în clasa a doua de sancțiuni și cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile. Pentru această contravenție se dispune măsura de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.
Pentru nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la oprire şi staţionare se aplică doar amendă contravențională și puncte de penalizare.
Pentru încălcarea normelor legale referitoare la semnalizarea vehiculelor se aplică doar amendă contravențională și puncte de penalizare.
Răspunsul corect este: A
(1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine în următoarele cazuri:
c) la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) și (4) și în situația prevăzută la art. 115 alin. (1);
(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:
f) nerespectarea semnalelor, indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu;
(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:
(2) Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b).
(1) Săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:
b) 3 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte:
7. staţionarea neregulamentară;
(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa I de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de către persoane fizice:
(2) Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a).
(1) Săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:
a) 2 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte:
8. oprirea neregulamentară;
(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa I de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de către persoane fizice:
2. nerespectarea obligaţiei de semnalizare a manevrei de schimbare a direcţiei de mers;
Lasă un comentariu